Cercurile olimpice vor fi instalate pe Turnul Eiffel

Data:

Cele cinci cercuri olimpice vor fi montate pe Turnul Eiffel în această primăvară, în cadrul pregătirilor pentru Jocurile Olimpice (26 iulie-11 august), au anunţat compania de exploatare a monumentelor (SETE) şi comitetul de organizare Paris-2024, citate de AFP, scrie Agerpres.

Cercurile reprezentând cele cinci continente, simboluri ale universalităţii sportului, vor fi instalate la înălţime, pe malul Senei, a declarat Jean-Francois Martins, preşedintele SETE. Instalarea lor ar trebui să înceapă la sfârşitul lunii aprilie, a adăugat oficialul francez.

Cercurile olimpice, expuse la fiecare ediţie a Jocurilor pe un monument emblematic din oraşul gazdă, vor fi astfel în prim planul ceremoniei de deschidere, organizată în mod inedit în afara stadionului, sub forma unei parade nautice pe Sena.

În total, 180 de ambarcaţiuni, dintre care 94 vor transporta sportivii, vor defila între Pont d’Austerlitz şi Pont d’Iena, chiar în faţa Turnului Eiffel.

Vasul olimpic în care va arde flacăra olimpică pe parcursul competiţiei, va fi instalat în Grădina Tuileries, un parc accesibil publicului situat între Palatul Luvru şi Place de la Concorde.

Simbol al Parisului şi Franţei, Turnul Eiffel este unul dintre cele mai vizitate monumente din lume. În 2023, cu 6,3 milioane de vizitatori, şi-a depăşit nivelurile înregistrate înainte de pandemia de Covid-19.

În februarie anul trecut, însă, Turnul Eiffel a fost închis timp de şase zile ca urmare a unei greve a personalului nemulţumit de gestionarea sitului, privând astfel 100.000 de persoane de a vizita celebrul monument parizian.

Turnul Eiffel va fi prezent şi pe 24 de milioane de monede de doi euro dedicate Jocurilor Olimpice din 2024, pe care Monetăria de la Paris le va pune în circulaţie în iunie.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FIFA va ajuta la refacerea infrastructurii fotbalistice din Gaza

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a promis sprijinul forului mondial pentru reconstrucţia infrastructurii fotbalistice din Gaza, ca parte a...

Carlos Alcaraz a jucat în acest an în 11 ţări şi a zburat peste 90.000 km

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, liderul clasamentului ATP, a zburat peste 90.000 de kilometri anul acesta pentru a participa...

Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse s-au calificat în sferturile probei de dublu la Osaka (WTA)

Jucătoarele române de tenis Jaqueline Cristian şi Gabriela Ruse s-au calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei...

Ed Sheeran şi logoul noului său album, ‘Play’, pe tricoul Barcelonei la viitorul Clasico

Imaginea artistului britanic Ed Sheeran şi logoul noului său album "Play" se vor afla pe tricoul echipei de...