Box: Gală întreruptă la Kiev din cauza unei alarme aeriene

Data:

O alertă pentru un atac aerian cu rachete a constrâns publicul şi participanţii la gala de box organizată în capitala Ucrainei, Kiev, să evacueze sala, în plin meci, informează cotidianul L’Equipe, scrie Agerpres.

În cursul meciului dintre Denis Koronev (24 ani, 12 victorii) şi Andrei Şipcenko (42 ani, o victorie, trei înfrângeri), o alertă aeriană a determinat întreruperea confruntării în runda a opta şi ultima, publicul şi participanţii fiind presaţi să părăsească sala şi să refugieze într-o staţie de metrou vecină.

După expirarea alertei, o parte din spectatori a revenit în sală şi a fost anunţată şi decizia, meci nul.

Cel mai aşteptat meci al serii de sâmbătă, pentru titlul WBC Youth Silver la categoria super-uşoară, a fost cel dintre Nazri Rahimov şi columbianul Jorge Moya, încheiat cu victoria ucraineanului prin KO tehnic în runda a doua, în faţa a peste 2.000 de spectatori.

Rahimov (23 ani) şi-a trecut în cont a 14-a victorie din carieră (trei înfrângeri), în timp ce Moya (21 ani) a suferit a cincea înfrângere dintr-un palmares de 15 victorii.

Gala profesionistă de box a fost organizată la Stereo Plaza din Kiev de promotorul ucrainean Vlad Eliseev şi a cuprins 12 meciuri în program.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mijlocaşul Adrien Rabiot, exclus din lotul lui Olympique Marseille, convocat la naţionala Franţei

Adrien Rabiot, mijlocaşul echipei Olympique Marseille, dat afară de club după o altercaţie cu un coechipier, a fost...

‘Dialogul strângerilor de mână’, ca acţiune de fair-play, nu are niciun efect, spune Toni Kroos

O nouă regulă din Bundesliga, care prevede o întâlnire între delegaţia de arbitri cu căpitanii şi antrenorii echipelor...

 FIFA ameninţă Federaţia indiană cu suspendarea

Instanţele conducătoare ale fotbalului mondial (FIFA) şi asiatic (AFC) au ameninţat Federaţia indiană cu interzicerea echipelor naţionale şi...

Sinner şi Zverev au reuşit victorii fără probleme în primul tur la US Open

Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial, s-a calificat fără emoţii în runda a doua a turneului US Open,...