Auto – F1: Mercedes îl vrea pe Verstappen în locul lui Hamilton

Data:

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) ar fi în fruntea listei posibililor înlocuitori ai septuplului campion mondial de Formula 1 Lewis Hamilton, în 2025, dacă ar fi disponibil, conform conducătorului echipei germane, Toto Wolff, informează Reuters, scrie Agerpres.

Verstappen, câştigătorul titlului mondial în ultimele trei sezoane, este legat prin contract de Red Bull până în 2028, însă viitorul său în cadrul echipei austriece este pus sub semnul întrebării din cauza ruperii relaţiilor dintre tatăl său Jos şi directorul Christian Horner.

Mercedes îl va pierde pe Hamilton la finalul acestui sezon, când britanicul va pleca la Ferrari, unde va ocupa locul spaniolului Carlos Sainz Jr, cel care a câştigat duminică Marele Premiu al Australiei.

„Avem un loc liber, singurul la cele mai bune echipe, cu excepţia cazului în care Max decide să plece, iar atunci locul nu va mai fi liber la noi”, a declarat Wolff pentru Fox Sports Australia, într-un interviu acordat la Melbourne.

Interviul, realizat după calificări, nu a fost preluat pe scară largă la momentul respectiv, însă comentariile responsabilului Mercedes au atras ulterior atenţia.

Întrebat dacă Verstappen ar fi alegerea numărul unu, Wolff a răspuns: ”Da. Vedeţi care sunt nivelurile lui de performanţă, dar nu aş vrea să-i neglijez pe ceilalţi”.

Wolff a încercat să-l recruteze pe Verstappen când acesta era adolescent, înainte de a semna cu Red Bull, însă nu i-a putut propune un loc în Formula 1.

Austriacul a mai spus că are o relaţie foarte bună cu Jos Verstappen şi că s-au întâlnit atunci la Viena, pentru a discuta despre o posibilă colaborare pe viitor, dar pilotul batav avea deja o ofertă de la Red Bull la acel moment.

„Este un fel de relaţie care trebuie să se întâmple într-un anumit stadiu, dar nu ştim când”, a spus el, când a fost întrebat dacă recrutarea lui Max Verstappen ar putea închide un cerc.

Wolff i-a menţionat, de asemenea, pe dublul campion mondial Fernando Alonso, pe Carlos Sainz Jr şi pe debutantul din Formula 2 Kimi Antonelli, susţinut de Mercedes, ca opţiuni posibile.

„Evident că există Fernando, care este foarte incitant, şi Carlos, foarte bun. Deci sunt câteva opţiuni”, a subliniat el.

Max Verstappen nu a exclus o mutare la Mercedes pe termen lung, dar a precizat, în Australia, că se simte confortabil la Red Bull, „a doua familie”, şi că ar fi o poveste grozavă să-şi încheie cariera în Formula 1 alături de echipa austriacă.

Mercedes, care a dominat Campionatul Mondial de Formula 1 între 2014 şi 2021, nu a reuşit să câştige nicio cursă în sezonul trecut şi s-a confruntat cu un dublu abandon la Melbourne, primul începând din 2018.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Romelu Lukaku (Napoli), accidentat la coapsă, riscă să fie indisponibil câteva luni

Romelu Lukaku, atacantul lui Napoli, accidentat la coapsa stângă în meciul amical de joi cu Olympiakos Pireu, riscă...

‘Avansăm pas cu pas’, a spus Xabi Alonso, antrenorul lui Real Madrid

Noul antrenor al lui Real Madrid, Xabi Alonso, care vrea să readucă gigantul spaniol în vârful fotbalului mondial,...

Gael Monfils va face pereche cu Naomi Osaka la dublu mixt, la US Open, iar Sinner cu Siniakova

Lista finală de jucători pentru noul turneu de tenis de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu...

F1: Oscar Piastri va avea propria tribună la Marele Premiu al Australiei din 2026

Australianul Oscar Piastri, actualul lider al Campionatului Mondial de Formula 1, va da numele unei tribune la Marele...