Tenis: Djokovic ar putea să se pregătească singur, fără antrenor

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, care a anunţat miercuri încheierea colaborării sale cu croatul Goran Ivanisevic, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă la Belgrad, că nu ştie cine va fi viitorul său antrenor şi nici măcar dacă va avea unul, informează AFP, scrie Agerpres.

Djokovic a fost antrenat începând din 2018 de Ivanisevic, campion la Wimbledon în 2001, reuşind să cucerească 12 dintre cele 24 de titluri de Mare Şlem din cariera sa sub conducerea croatului.

„În ceea ce priveşte căutarea unui nou antrenor, nu am o idee anume şi nu ştiu dacă va fi unul”, a spus sârbul. Întotdeauna am avut antrenori alături de mine, de când eram tânăr. Încerc să mă gândesc la ce ar putea fi bine pentru mine”, a adăugat el.

La 36 de ani, jucătorul sârb a avut un început mediocru de sezon în 2024, după standardele sale ridicate, pierzând în semifinale la Australian Open în faţa italianului Jannik Sinner, cel care a cucerit ulterior trofeul.

„Nole” a fost eliminat apoi în turul al treilea la Indian Wells, de un alt italian, Luca Nardi (locul 96 ATP), ceea ce l-a determinat să se retragă de la turneul Masters 1.000 de la Miami, pentru a se menaja.

Novak Djokovic ar trebui să revină în competiţie luna viitoare, la turneul pe zgură de la Monte-Carlo (7-14 aprilie), înainte de a evolua la Roland-Garros (20 mai-9 iunie).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Romelu Lukaku (Napoli), accidentat la coapsă, riscă să fie indisponibil câteva luni

Romelu Lukaku, atacantul lui Napoli, accidentat la coapsa stângă în meciul amical de joi cu Olympiakos Pireu, riscă...

‘Avansăm pas cu pas’, a spus Xabi Alonso, antrenorul lui Real Madrid

Noul antrenor al lui Real Madrid, Xabi Alonso, care vrea să readucă gigantul spaniol în vârful fotbalului mondial,...

Gael Monfils va face pereche cu Naomi Osaka la dublu mixt, la US Open, iar Sinner cu Siniakova

Lista finală de jucători pentru noul turneu de tenis de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu...

F1: Oscar Piastri va avea propria tribună la Marele Premiu al Australiei din 2026

Australianul Oscar Piastri, actualul lider al Campionatului Mondial de Formula 1, va da numele unei tribune la Marele...