Tenis: Simona Halep, deranjată de comentariile danezei Wozniacki

Data:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă în primul tur al turneului WTA 1.000 de la Miami (SUA), la revenirea sa în circuit după suspendare şi s-a arătat deranjată de comentariile făcute de daneza Caroline Wozniacki referitoare la primirea cu uşurinţă la competiţie a cuiva care a „trişat”, informează AFP, scrie Agerpres.

Halep a fost învinsă marţi în trei seturi, 1-6, 6-4, 6-3, de spaniola Paula Badosa în primul meci oficial disputat de româncă începând din august 2022.

Fostă numărul unu mondial, Halep a putut juca din nou tenis după ce suspendarea sa pentru încălcarea regulamentului antidoping a fost redusă de la patru ani la 9 luni de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, în urmă cu două săptămâni. Organizatorii turneului de la Miami i-au oferit un wild card Simonei Halep, care nu mai figurează în prezent în clasamentul WTA.

Dacă primirea din partea publicului a fost una călduroasă, între scandări şi drapele româneşti, cea a unui alt fost lider al clasamentului WTA, daneza Caroline Wozniacki, a răcit atmosfera în Florida.

„Aceasta nu este o critică îndreptată către Simona, ci către cineva care a trişat intenţionat, a fost testat pozitiv pentru un produs interzis… Înţeleg că turneele vor vedete, iar aceasta este părerea mea personală, nu cred că aceşti oameni ar trebui să beneficieze de invitaţii”, a explicat Wozniacki, învingătoare în primul tur în faţa franţuzoaicei Clara Burel.

„Când vrem să revenim, chiar şi după ce a fost greşeală, după cum am înţeles, trebuie să o luăm din nou de la baza scării. Suspendarea Simonei a fost redusă, nu a fost anulată”, a amintit daneza, revenită în circuit în vara anului trecut, după ce a adus pe lume doi copii.

Comentariile danezei Wozniacki nu fost deloc apreciate de Halep. „De ce a spus asta? Nu am greşit cu nimic. Nu am trişat. Nu m-am dopat. Trebuie citită cu atenţie decizia TAS, a fost un supliment alimentar contaminat, nu m-am dopat”, a spus românca.

„Comentariul negativ al unei persoane nu este important, pentru că sute de oamenii mi-au arătat dragoste, voi rămâne la acest lucru”, a adăugat dubla campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018 şi Wimbledon 2019).

Simona Halep a dominat primul set al meciului cu Paula Badosa, pe care l-a câştigat cu 6-1, în faţa unui public restrâns, dar zgomotos, în care se aflau mulţi români. Ea a avut însă dificultăţi pe măsură ce meciul a progresat, iar în finalul setului al doilea a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar a fost încântată de calitatea primei sale partide, după o absenţă atât de lungă.

„M-am simţit foarte bine. Am avut emoţii pozitive. Văzând publicul care mă încuraja, asta mi-a dat multă energie. Nivelul tenisului meu a fost bun, probabil că a surprins multă lume. În faţa unui nivel atât de ridicat la care a jucat Paula (Badosa), cred că am făcut o treabă bună”, a comentat Simona Halep.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tricoul purtat de Andy Murray la ediţia din 2013 de la Wimbledon a fost scos la licitaţie

Tricoul purtat de tenismanul britanic Andy Murray cu ocazia triumfului său istoric la ediţia din 2013 de la...

Yann Sommer, portarul lui Inter Milano, este dorit de Galatasaray

Yann Sommer, portarul echipei italiene de fotbal Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, este dorit de Galatasaray Istanbul,...

Ar fi un vis devenit realitate să mai pot juca în tricoul naţionalei Franţei, spune Paul Pogba

"Revenirea la echipa naţională a Franţei ar fi, desigur, un vis devenit realitate şi un bonus pentru mine",...

‘Este de neconceput’, a reacţionat Cristiano Ronaldo după decesul compatriotului său Diogo Jota

"Este de neconceput", a reacţionat starul Cristiano Ronaldo la aflarea veştii privind moartea atacantului Diogo Jota, coechipierul său...