Fotbal: FRF înfiinţează 6 regiuni de dezvoltare

Data:

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a analizat şi dezbătut, în şedinţa sa de vineri, propunerea Administraţiei FRF de a crea 6 regiuni fotbalistice pentru intervenţii specifice la nivelul fiecărei zone în parte, scrie Agerpres.

Cele 6 regiuni ar urma să fie stabilite în funcţie de criteriul economic, social, demografic, geografic şi operaţional din punct de vedere fotbalistic, principalul obiectiv al FRF fiind de a contribui la reducerea inegalităţilor regionale şi prevenirea apariţiei unor dezechilibre prin intervenţii în 6 direcţii de acţiune: performanţa sportivă, competiţii, educaţie, fotbal amator, finanţare şi infrastructură, precizează FRF pe site-ul oficial.

„Dezvoltarea dinamică a fotbalului românesc la nivel regional va avea un efect transformator care va contribui la creşterea competitivităţii cluburilor şi la consolidarea capacităţii de identificare, formare şi integrare a noi talente spre fotbalul de înaltă performanţă. Ne propunem să demarăm un proces de inovare şi învăţare implementat în funcţie de specificităţile regionale. Această iniţiativă este una complementară tuturor celorlalte proiecte implementate până acum şi suntem încrezători că împreună cu toate părţile interesate vom contribui la o schimbare semnificativă a fotbalului la nivel naţional. De data aceasta adăugând şi o perspectivă regională”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.

Factorul cheie în jurul căruia este construit acest proiect este jucătorul de fotbal, scopul fiind identificarea, monitorizarea şi formarea tinerilor jucători pentru înalta performanţă.

Cele 6 regiuni fotbalistice vor fi guvernate de un consiliu regional compus din reprezentanţi FRF, preşedinţi de AJF, cărora li se vor alătura câte un reprezentant pe sport al fiecărui Consiliu Judeţean, precum şi ai consiliilor locale din municipiile reşedinţă de judeţ plus un membru din partea tinerilor selectat în urma programului Youth Council Regional.

O primă măsură va fi luată pentru dezvoltarea unor programe de selecţie şi pregătire pentru juniorii de U14 şi U13 cu scopul de a reduce riscul de abandon în rândul jucătorilor cu potenţial de a rămâne în circuitul de performanţă, propunând un program de pregătire adecvată, inclusiv antrenamente specifice şi pregătire fizică.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Box: Campioană olimpică Imane Khelif a dezminţit că s-ar fi retras din ring

Pugilista algeriană Imane Khelif, campioană olimpică la Paris la categoria 66 kg, a dezminţit miercuri afirmaţiile fostului său...

Bodo/Glimt, aproape de calificarea în Liga Campionilor

Echipa norvegiană Bodo/Glimt este ca şi calificată în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, după ce a...

Miriam Bulgaru, Bianca Bărbulescu şi Eva Ionescu s-au calificat în optimi la Bistriţa (ITF)

Trei jucătoare române de tenis, Miriam Bulgaru, Bianca Bărbulescu şi Eva Ionescu, s-au calificat, miercuri, în optimile de...

Victor Cornea, calificat în sferturile probei de dublu la Hersonissos Challenger 4

Perechea româno-finlandeză Victor Cornea/Patrik Niklas-Salminen s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul...