Fotbal: Alexandru Ioniţă, de la Rapid, a fost transferat în China, la Yunnan Yukun

Data:

Fotbalistul Alexandru Ioniţă II a fost transferat în China, la formaţia de ligă secundă Yunnan Yukun, unde va juca un sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă un an, a anunţat, luni, clubul Rapid Bucureşti pe site-ul oficial, scrie Agerpres.

„Această plecare m-a făcut să trăiesc un sentiment ciudat, o combinaţie între fericire şi tristeţe. Începe o nouă aventură pentru mine, dar, în acelaşi timp, plec de acasă. Încerc să privesc lucrurile dintr-o perspectivă pozitivă şi sper ca atunci, când voi ajunge acolo, să mă bucur de tot ceea ce se întâmplă. Le mulţumesc suporterilor pentru toate momentele petrecute în Giuleşti, atât cele fericite, cât şi cele triste, le doresc tot binele din lume, multă sănătate şi, la vară, îmi doresc să îmi opriţi o medalie de campion”, a declarat Alexandru Ioniţă la plecarea în China.

În vârstă de 29 de ani, Ioniţă a marcat cinci goluri în actualul sezon, în 20 de meciuri, oferind şi două pase decisive, după ce în sezonul trecut a fost cel mai bun pasator, cu 13 assist-uri.

Crescut în Giuleşti, unde şi-a făcut junioratul, cel poreclit Bulgaru’ a jucat pentru Rapid în 107 meciuri, înscriind de 19 ori.

În carieră, fostul „decar” al Rapidului a mai evoluat pentru Astra Giurgiu, CFR Cluj şi Universitatea Craiova, aceasta fiind prima sa experienţă în afara ţării.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Emma Răducanu l-a inclus în staff-ul ei pe un fost antrenor al lui Nadal

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu (33 WTA) l-a adăugat în echipa sa pe fostul antrenor al lui...

Un inculpat în cazul morţii lui Maradona a cerut recuzarea unui nou judecător

Avocaţii neurochirurgului Leopoldo Luque, unul din acuzaţii pentru moartea lui Diego Armando Maradona, au solicitat, luni, recuzarea a...

Neymar a reuşit o dublă în campionatul Braziliei

Starul brazilian Neymar a reuşit o dublă pentru Santos FC în cursul meciului câştigat de echipa sa, cu...

Liverpool şi-a prezentat noile achiziţii în amicalul cu Athletic Bilbao (3-2), pe stadionul Anfield

FC Liverpool, campioana en titre a Angliei, care a investit în această vară 270 de milioane de lire...