Tenis: Clasamentul ATP – Nicio schimbare în Top 10

Data:

Nicio schimbare nu s-a produs faţă de săptămâna trecută în primele zece locuri ale clasamentului mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), publicat luni, deşi s-au desfăşurat trei turnee ATP, dintre care unul de categoria ATP 500, scrie Agerpres.

Lider este în continuare sârbul Novak Djokovic, cu un avans de 1.050 de puncte faţă de al doilea clasat, spaniolul Carlos Alcaraz. Italianul Jannik Sinner, campionul en titre de la Australian Open, completează podiumul, fiind la mai puţin de 600 de puncte de Alcaraz.

Norvegianul Casper Ruud, finalist la Los Cabos, a urcat pe locul 11, în dauna grecului Stefanos Tsitsipas. Australianul Jordan Thompson, care s-a impus în turneul de la Los Cabos, ocupă locul 32, după ce a urcat opt poziţii.

Rusul Karen Hacianov, campion la Doha, a urcat două poziţii şi se află acum pe 15, depăşindu-i pe americanii Frances Tiafoe şi Ben Shelton. Cehul Jakub Mensik, finalist la Doha la cei 18 ani ai săi, a urcat 29 de locuri şi se află acum pe poziţia a 87-a.

Argentinianul Sebastian Baez, câştigătorul titlului la Rio de Janeiro (ATP 500), înregistrează cea mai bună clasare din carieră la 23 de ani, fiind pe 21 după un salt de nouă poziţii.

Conaţionalul său Mariano Navone, învins în finala de la Rio, a reuşit un salt remarcabil, de 53 de locuri, până pe poziţia a 60-a.

Cel mai bine clasat român este în continuare, Nicholas David Ionel, care a urcat cinci poziţii faţă de săptămâna anterioară şi se află pe 258.

La dublu, Victor Cornea a coborât cinci locuri şi se găseşte pe 69.

Clasamentul ATP la simplu:
1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 9.855 puncte
2 (2). Carlos Alcaraz (Spania) 8.805
3 (3). Jannik Sinner (Italia) 8.270
4 (4). Daniil Medvedev (Rusia) 8.015
5 (5). Andrei Rublev (Rusia) 5.110
6 (6). Alexander Zverev (Germania) 5.085
7 (7). Holger Rune (Danemarca) 3.700
8 (8). Hubert Hurkacz (Polonia) 3.395
9 (9). Alex De Minaur (Australia) 3.210
10 (10). Taylor Fritz (SUA) 3.150
…………………………………………….
258 (263). Nicholas David Ionel 224
298 (287). Marius Copil 187
338 (362). Filip Cristian Jianu 152
348 (346). Cezar Creţu 148
473 (471). Sebastian Gima 90
527 (528). Vlad Andrei Dancu 73
534 (495). Gabi Adrian Boitan 71
543 (543). Radu Mihai Papoe 69
605 (609). Dan Alexandru Tomescu 58

Clasamentul ATP la dublu
1 (2). Matthew Ebden (Australia) 8.080 puncte
2 (1). Rohan Bopanna (India) 7.990
3 (3). Austin Krajicek (SUA) 6.840
4 (4). Rajeev Ram (SUA) 6.450
5 (5). Joe Salisbury (Marea Britanie) 6.450
6 (6). Wesley Koolhof (Olanda) 6.380
7 (7). Ivan Dodig (Croaţia) 6.285
8 (8). Neal Skupski (Marea Britanie) 5.990
9 (9). Santiago Gonzalez (Mexic) 5.820
10 (10). Horacio Zeballos (Argentina) 5.797
………………………………………………………….
69 (64). Victor Cornea 1.150
187 (191). Alexandru Jecan 373
362 (362). Dan Alexandru Tomescu 169
379 (378). Bogdan Pavel 157

AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Daniel Pancu (U21) – Suntem obligaţi să fim la nivelul nostru maxim la acest turneu final

Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Daniel Pancu, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că jucătorii săi...

De La Fuente, antrenorul Spaniei – Important este că această echipă are foame

Antrenorul Spaniei Luis de la Fuente a lăudat prestaţia jucătorilor săi în semifinala cu Franţa (5-4), de la...

Box feminin: Algeriana Imane Khelif ratează turneul de la Eindhoven din cauza testelor de gen impuse

Algeriana Imane Khelif, campioană olimpică la box, nu va participa la turneul la care a fost înscrisă în...

Deschamps, antrenorul Franţei: Sunt lucruri de corectat, dar am făcut şi lucruri bune

Didier Deschamps, selecţionerul Franţei, a declarat după eşecul cu Spania (4-5) din semifinala Ligii Naţiunilor de la Stuttgart,...