Fotbal: Sediul clubului PSG, percheziţionat în cadrul unei anchete privind nereguli fiscale la transferul lui Neymar

Data:

Sediul clubului de fotbal Paris Saint-Germain a fost percheziţionat la jumătatea lunii februarie în cadrul unei anchete privind suspiciuni de favoruri fiscale acordate grupării pariziene cu ocazia transferul atacantului brazilian Neymar în 2017, la o lună după alte operaţiuni similare ale Ministerului francez al Economiei, informează AFP, scrie Agerpres.

Aceste percheziţii au avut loc la sediul clubului parizian de către anchetatori ai Oficiului central de luptă împotriva infracţiunilor financiare şi fiscale (OCLCIFF) al poliţiei judiciare, a precizat o sursă din dosar.

Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al lui PSG a precizat că formaţia pariziană colaborează „cu toate părţile din acest dosar cu obiectivul lămuririi acestor informaţii false care circulă împotriva sa”.

Anchetarea transferului superstarului brazilian se înscrie într-un dosar instrumentat din septembrie 2022 în jurul unor operaţiuni de influenţă atribuite fostului director de comunicare al clubului, Jean-Martial Ribes.

Justiţia vrea să afle dacă fostul vicepreşedinte al Adunării Naţionale (din partidul lui Emmanuel Macron), Hugues Renson, a încercat să obţină de la guvern „avantaje fiscale” pentru PSG în cadrul transferului istoric de la FC Barcelona pentru suma de 222 de milioane euro, cel mai scump din istorie.

Conform unui raport de anchetă transmis pe 21 noiembrie justiţiei, poliţia judiciară investighează un posibil „trafic de influenţă” implicându-l pe Hugues Renson.

În acest raport au fost cuprinse mesaje de pe telefonul lui Jean-Martial Ribes, fost director de comunicare al clubului de fotbal, care „solicita fără echivoc servicii de la cel care a fost consilierul fostului preşedinte francez Jacques Chirac”.

În schimb, Renson ar fi obţinut în repetate rânduri beneficii, printre care numeroase locuri la meciurile echipei şi alte avantaje, între 2017 şi 2022 pe durata funcţiei sale de deputat.

Pe 24 iulie 2017, cu câteva zile înainte de anunţarea contractului dintre Neymar şi PSG, fostul vicepreşedinte al Adunării Naţionale a afirmat că i-a transmis lui Gerald Darmanin – în prezent ministrul de Interne, dar pe atunci ministru al Conturilor publice – un „subiect PSG” ce pare să fie fiscalizarea transferului.

La acea vreme, Darmanin s-a arătat „încântat public de taxele pe care Neymar avea să le plătească în Franţa” şi a garantat că subordonaţii săi vor verifica în detaliu aranjamentul financiar al transferului. Pe 3 august, acordul istoric pentru 222 de milioane euro a fost încheiat şi anunţat.

„La momentul transferului lui Neymar, nu exista nicio regulă care să ne permită să ştim cum va fi impozitat transferul de către fisc”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al lui PSG.

Aceeaşi sursă a adăugat că gruparea pariziană a „contactat administraţia pentru a reclama ca acest caz să fie tratat ca oricare alt transfer”, denunţând totodată „o campanie mediatică împotriva clubului, care a început cu o lună înainte de Cupa Mondială din Qatar din 2022”.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...

David Beckham va primi titlul de cavaler, la Castelul Windsor

David Beckham, fostul căpitan al selecţionatei de fotbal a Angliei, se va număra printre personalităţile care vor primi...

Antrenorul Mikel Arteta, ‘îngrijorat’ pentru accidentarea musculară a lui Gyokeres (Arsenal)

Antrenorul lui Arsenal Londra, Mikel Arteta, s-a declarat, luni, "îngrijorat" după accidentarea musculară suferită în weekend-ul trecut de...

Marius Copil şi-a anunţat retragerea din activitate

Marius Copil (35 ani) şi-a anunţat, marţi, retragerea din tenisul profesionist, într-o postare pe pagina sa de Facebook. ''După...