Fotbal: Universitatea Craiova a smuls egalul la Botoşani (2-2), în Superligă

Data:

Universitatea Craiova a smuls egalul în deplasare cu FC Botoşani, 2-2 (0-2), duminică seara, într-un meci din etapa a 26-a a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

Penultima clasată a condus cu 2-0 la pauză, dar echipa antrenată de bulgarul Ivailo Petev a revenit în repriza secundă şi a obţinut un punct in extremis.

Ambele goluri ale gazdelor au fost marcate de argentinianul Juan Cruz Kaprof (17, 41), după greşeli în lanţ în apărarea craioveană. Sud-americanul a deschis scorul, marcând primul său gol în Superligă, în urma unei neînţelegeri între portarul David Lazar şi fundaşul Gjoko Zajkov. Al doilea gol a fost înscris după o neînţelegere în trei, portarul David Lazar şi fundaşii Mihai Căpăţînă şi Gjoko Zajkov.

Universitatea a redus din diferenţă prin Alexandru Mitriţă (53), cu un şut din marginea careului, iar bosniacul Elvir Koljic (90+5) a reuşit golul egalării, din centrarea lui Căpăţînă.

FC Botoşani are o singură înfrângere în ultimele şase etape, trei victorii şi două egaluri.

Universitatea are o singură victorie în ultimele opt etape, patru egaluri şi trei eşecuri.

În tur, Universitatea s-a impus cu 5-1.

AFC Botoşani – Universitatea Craiova 2-2 (2-0), Stadion Municipal – Botoşani
Au marcat: Juan Cruz Kaprof (17, 41), respectiv Alexandru Mitriţă (53), Elvir Koljic (90+5).
Arbitru: Szabolcs Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Adrian Vornicu (Iaşi), Mihăiţă Necula (Bucureşti); al patrulea oficial: Marius Omuţ (Satu Mare)
Arbitru video: Bogdan Dumitrache (Bucureşti); arbitru asistent video: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca)
Observatori: Cristian Nica (Ploieşti) – CCA, Bogdan Buhuş (Bârlad) – LPF
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

NHL – Dublă reuşită de Sidney Crosby pentru Pittsburgh Penguins

Starul Sidney Crosby a reuşit două goluri pentru Pittsburgh Penguins, care a învins-o pe Philadelphia Flyers cu scorul...

Ronald Araujo (FC Barcelona) a primit permisiunea de a lipsi pe termen nelimitat de la echipă

Ronald Araujo, fundaşul şi căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona, a primit permisiunea clubului spaniol să lipsească pe...

NBA – LA Lakers a pierdut acasă, deşi Luka Doncic a marcat 38 de puncte

Los Angeles Lakers nu a putut evita înfrângerea pe teren propriu cu Phoenix Suns, scor 108-125, în ciuda...

Rafael Nadal, Marc Marquez şi Carolina Marin, printre câştigătorii Premiilor AS 2025

Fostul mare tenismen spaniol Rafa Nadal a fost onorat luni cu Premiul Legendei, în cadrul celei de-a 19-a...