Biatlon: Johannes Boe, învingător în proba de mass start la Mondiale, a egalat recordul lui Bjoerndalen

Data:

Norvegianul Johannes Boe a încheiat învingător duminică în proba masculină de mass start la Campionatele Mondiale de biatlon de la Nove Mesto (Cehia), şi, cu 20 de titluri obţinute de-a lungul anilor la această competiţie, a egalat recordul gloriosului său compatriot Ole Einar Bjoerndalen, informează AFP, scrie Agerpres.

Mare favorit, Johannes Boe a dominat cursa şi a cucerit al treilea său titlu la Mondialele din Cehia, după individual şi sprint.

Biatlonistul de 30 de ani va trebui să aştepte ediţia 2025 a Mondialelor pentru a-l depăşi pe ilustrul său înaintaş, care păstrează un mic avantaj în ce priveşte totalul medaliilor: Johannes Boe are 38 de medalii la această competiţie, în timp ce Ole Einar Bjoerndalen are 45 (20 de aur, 14 de argint, 11 de bronz).

Johannes Boe s-a impus în faţa letonului Andrejs Rastorgujevs, care a obţinut medalia de argint, prima din cariera sa la acest nivel, la vârsta de 35 de ani. Locul trei a revenit francezului Quentin Fillon Maillet, ce a rezistat presiunii exercitat de fratele mai mare al lui Boe. Tarjei Boe, în vârstă de 35 de ani, a ocupat în final locul 4.

Johannes Boe, cu timpul de 34:50.2, a fost mai rapid cu 15.1 decât Andrejs Rastorgujevs şi cu 33.0 decât Quentin Fillon Maillet.

După ultima cursă, Franţa a ieşit vicctorioasă de la aceste Mondiale, cu 13 medalii, dintre care şase de aur, şi a doborât astfel recordul de 11 medalii stabilit la ediţia din 2016 de la Oslo, notează AFP.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Vincent Kompany, ‘impresionat de spiritul de echipă al lui PSG’ înaintea meciului cu Bayern

Antrenorul echipei germane de fotbal Bayern Munchen, belgianul Vincent Kompany, a afirmat, luni, că este "impresionat de spiritul...

Selecţionerul Carlo Ancelotti l-a convocat pe Vitor Roque pentru amicalele Braziliei cu Senegal şi Tunisia

Selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, Carlo Ancelotti, l-a convocat pentru prima dată, luni, pe atacantul Vitor Roque...

Xabi Alonso face o ‘muncă incredibilă la Real Madrid, la fel ca Ancelotti’, afirmă Arne Slot

Noul antrenor al echipei Real Madrid, Xabi Alonso, "face o muncă incredibilă" la Real Madrid, la fel ca...

Stan Wawrinka s-a calificat în optimi la Atena (ATP)

Tenismanul elveţian Stan Wawrinka (40 ani) s-a calificat în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la...