Fotbal: Mijlocaşul Vermeeren, unul dintre cei mai talentaţi jucători, spune preşedintele lui Atletico

Data:

Enrique Cerezo, preşedintele lui Atletico Madrid, a subliniat luni că Arthur Vermeeren este „unul dintre cei mai talentaţi mijlocaşi din lume” în timpul prezentării fotbalistului internaţional belgian în vârstă de 18 ani pe stadionul Civitas Metropolitano, scrie EFE, conform Agerpres.

„Este un fotbalist cu un viitor uriaş, care ne entuziasmează fanii şi care a fost dorit de numeroase cluburi pentru calitatea şi talentul său neîndoielnice. Odată cu venirea sa, continuăm cu angajamentul nostru de a aduce jucători tineri şi de calitate, care să ne permită să consolidăm fotbal la nivelul înalt pe care echipa noastră l-a demonstrat în ultimii ani”, a spus Cerezo în discursul său.

Preşedintele lui Atletico, care a subliniat că Vermeeren, la 18 ani, a purtat deja banderola de căpitan la Antwerp şi este internaţional belgian, i s-a adresat apoi fotbalistului: ‘Arthur, vii într-un club în care pretenţiile sunt maxime pentru provocările care ne stau în faţă”.

„Avem mare încredere în talentul tău, în calităţile tale, în felul tău de a fi… Suntem siguri că ai un viitor promiţător şi sunt convins că având ajutorul staff-ului nostru de antrenori şi al coechipierilor tăi, ne vei face să ne bucurăm de momente grozave”, a adăugat Cerezo.

Aşa cum se ştie, săptămâna trecută, Horaţiu Moldovan, portarul selecţionatei de fotbal a României, a fost prezentat oficial şi el de noua sa echipă, Atletico Madrid, cu care a semnat un contract pe trei ani şi jumătate, după despărţirea de Rapid Bucureşti.

Moldovan va purta tricoul cu numărul 1 la Atletico Madrid, unde va fi rezerva experimentatului portar sloven Jan Oblak, „idolul său” după cum a dezvăluit internaţionalul român.

Belgia este printre adversarele României la EURO 2024. AGERPRES

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FIFA a redus preţul biletelor la meciul de dechidere a Cupei Mondiale a Cluburilor

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a redus semnificativ preţurile biletelor pentru meciul de deschidere al Cupei Mondiale al...

Ciclism feminin: Turul Franţei 2026 va pleca de la Lausanne

Turul ciclist feminin al Franţei va pleca de la Lausanne în 2026, cu două etape complete în Elveţia,...

Daniel Pancu (U21) – Suntem obligaţi să fim la nivelul nostru maxim la acest turneu final

Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Daniel Pancu, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că jucătorii săi...

De La Fuente, antrenorul Spaniei – Important este că această echipă are foame

Antrenorul Spaniei Luis de la Fuente a lăudat prestaţia jucătorilor săi în semifinala cu Franţa (5-4), de la...