Tenis: Novak Djokovic, deţinătorul trofeului, învins de Jannik Sinner în semifinale la Australian Open

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic, campionul en titre de la Australian Open şi deţinătorul recordului de trofee cucerite la această competiţie (10), a fost eliminat în semifinalele turneului de Mare Şlem de la antipozi, fiind învins în patru seturi, 6-1, 6-2, 6-7 (6/8), 6-3, de italianul Jannik Sinner, într-o partidă disputată vineri la Melbourne, scrie Agerpres.

Djokovic, în vârstă de 36 de ani, îşi vede astfel spulberat visul de a cucerit al 25-lea său trofeu de Grand Slam şi a îmbunătăţi recordul pe care îl împarte în prezent cu legenda tenisului australian Margaret Court, pe care l-a egalat în septembrie 2023, după victoria sa de la US Open.

Jannik Sinner (22 ani), ocupantul locului al patrulea în clasamentul ATP, s-a impus după trei ore şi 22 de minute de joc în faţa lui Djokovic, punând capă seriei de 33 de victorii consecutive ale sârbului la Australian Open. Raportul mingilor direct câştigătoare a fost echilibrat (32-31 pentru Djokovic), dar liderul mondial a făcut multe erori neforţate (54-28).

Italianul va disputa duminică prima finală de Mare Şlem din cariera sa, împotriva câştigătorului meciului dintre rusul Daniil Medvedev (nr. 3) şi germanul Alexander Zverev (nr. 6).

De menţionat că aceasta este a treia victorie obţinută de Jannik Sinner în ultimele patru confruntări cu Novak Djokovic, în faţa căruia s-a mai impus la Turneul Campionilor, în faza grupelor (înainte ca sârbul să-şi revanşa în finală), iar apoi de două ori în cursul întâlnirii de Cupa Davis dintre Italia şi Serbia.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...