Fotbal: Horaţiu Moldovan a semnat pe trei sezoane şi jumătate cu Atletico Madrid

Data:

Horaţiu Moldovan (26 ani), portarul naţionalei de fotbal a României, a semnat un contract pe o perioadă de trei sezoane şi jumătate cu clubul spaniol Atletico Madrid, a anunţat gruparea iberică, miercuri, pe site-ul său oficial, scrie Agerpres.

Moldovan, născut pe 20 ianuarie 1998, la Cluj-Napoca, a jucat în acest sezon în toate cele 22 de partide ale echipei Rapid în Superliga României, iar în zece dintre acestea nu a primit gol.

Atletico a achitat clauza de reziliere a portarului, în valoare de 800.000 de euro.

Internaţionalul român a efectuat vizita medicală la Hospital Universitario Vithas Madrid Arturo Soria, iar apoi a semnat contractul cu clubul ”rojiblanco” la sediul de la stadionul Metropolitano.

Moldovan a făcut junioratul la CFR Cluj, iar ca senior a jucat în cariera sa de până acum pentru formaţiile FC Hermannstadt, Energeticianul, Ripensia Timişoara, UTA şi FC Rapid.

De la transferul la Rapid din ianuarie 2021, portarul a evoluat pentru gruparea giuleşteană în 113 partide în Liga a II-a, Liga I şi Cupa României.

El a debutat la echipa naţională în 17 noiembrie 2022, într-un amical cu Slovenia, pierdut de România cu 1-2, în care în poarta adversă se afla chiar Jan Oblak, cel care îi va fi coleg la Atletico Madrid. Horaţiu Moldovan este în prezent titularul primei reprezentative, primind 6 goluri în cele 9 meciuri în care a îmbrăcat tricoul naţionalei.

Moldovan va fi al treilea jucător român care evoluează la Atletico Madrid, după regretatul Daniel Claudiu Prodan (1996/97, 1997/98), care a disputat 44 de partide oficiale pentru madrileni, şi după Cosmin Marius Contra, care a jucat între 2002 şi 2005 (a fost împrumutat un sezon la West Bromwich Albion), adunând 41 de meciuri.
AGERPRES

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vrem să performăm la Cupa Mondială a Cluburilor, spune antrenorul Borussiei Dortmund

Borussia Dortmund a plecat vineri spre Statele Unite, la Cupa Mondială a Cluburilor, avându-l în lot pe proaspătul...

F1: Verstappen şi Russell au îngropat securea războiului

Piloţii Max Verstappen (Red Bull) şi George Russell (Mercedes) au îngropat securea războiului după incidentul care a avut...

FC Rapid anunţă încheierea colaborării cu preşedintele Viorel Moldovan

Clubul de fotbal FC Rapid Bucureşti a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial,...

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Îmi doresc să câştigăm cel puţin un trofeu în sezonul viitor

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că şi-a propus...