Tenis: Coco Gauff s-a calificat în semifinalele turneului Australian Open

Data:

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 4 mondial şi laureata US Open 2023, s-a calificat în premieră în semifinalele turneului Australian Open, după ce a învins-o greu, în trei seturi, 7-6 (8/6), 6-7 (3/7), 6-2, pe ucraineanca Marta Kostiuk (37 WTA), într-o partidă disputată marţi la Melbourne, scrie Agerpres.

Gauff, în vârstă de 19 ani, s-a impus după mai mult de trei ore de joc, iar în penultimul act o va înfrunta câştigătoarea meciului dintre belarusa Arina Sabalenka, numărul 2 mondial şi deţinătoarea trofeului, şi cehoaica Barbora Krejcikova.

Kostiuk a condus în primul set cu 5-1, a ratat două mingi de set, iar Gauff s-a impus în cele din urmă în tiebreak. Gauff a avut, la rândul său, 4-2 şi 5-3 în actul secund, dar Kostiuk a câştigat setul în tiebreak, pentru ca în decisiv americanca să încline balanţa.

Reprezentanta Statelor Unite a câştigat marţi al 12-lea său meci consecutiv în Marele Şlem, după ce în luna septembrie a cucerit trofeul la Flushing Meadows.

De la debutul sezonului 2024, Coco Gauff este neînvinsă în 10 partide disputate în circuit, reuşind să-şi apere titlul la Auckland (Noua Zeelandă), la începutul acestei luni.

Ea se pregăteşte acum să dispute a treia sa semifinală de Grand Slam, în trei turnee majore diferite. Ea a atins finala la Roland Garros în 2022 (unde a fost învnsă de poloneza Iga Swiatek), iar apoi a cucerit trofeul la US Open, anul trecut, după o finală câştigată în trei seturi în faţa belarusei Arina Sabalenka.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FC Porto şi Benfica s-au anihilat reciproc în derby-ul campionatului Portugaliei

Echipele FC Porto şi Benfica Lisabona s-au anihilat reciproc, scor 0-0, în marele derby al campionatului de fotbal...

Liderul Paris Saint-Germain a remizat în deplasare cu Lille (1-1), în campionatul Franţei

Paris Saint-Germain, liderul campionatului de fotbal al Franţei, a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată în deplasare...

Răzvan Marin a marcat golul victoriei pentru AEK Atena, în etapa a 6-a a campionatului Greciei

Mijlocaşul român Răzvan Marin a marcat golul prin care AEK Atena a învins-o în deplasare pe Kifisia, cu...

SSC Napoli a revenit în fotoliul de lider al campionatului Italiei

Echipa SSC Napoli, deţinătoarea titlului, a revenit în fotoliul de lider al campionatului de fotbal al Italiei, după...