Brazilia l-a omagiat pe „regele” Pele, vineri, în ziua în care s-a comemorat un an de la decesul legendarului fotbalist, dar în special la Santos unde şi-a început cariera, la Rio de Janeiro şi, de asemenea, pe reţelele de socializare, informează AFP, scrie Agerpres.
La Santos, în apropiere de Sao Paulo, o ceremonie religioasă a avut loc la muzeul care prezintă cariera triplului campion mondial (1958, 62, 70), decedat pe 29 decembrie în urma unui cancer de colon la vârsta de 82 de ani.
La Santos, unde a jucat din 1956 până în 1974, Pele se află înmormântat într-un mausoleu vizitat de mii de admiratori de la inaugurarea sa în luna mai.
Clubul, singurul din Brazilia unde Edson Arantes do Nascimento a jucat, a publicat o înregistrare video pentru a comemora data, dar şi o fotografie însoţită de o legendă: „Un an fără Edson, dar Pele este etern”.
De la stadionul lui Santos, Edinho, unul din cei şapte fii ai lui Pele, a lansat 12 baloane albe pe cer, conform imaginilor postate de club pe reţelele de socializare. În acest sezon, clubul brazilian în culorile alb şi negru, a retrogradat în divizia secundă pentru prima oară în istoria sa.
La Rio de Janeiro, o ceremonie a avut loc, de asemenea, în locaţia faimoasei statui a lui Hristos de pe muntele Corcovado, iluminată la lăsarea nopţii în culorile Braziliei şi în cursul căreia a fost citit un mesaj al Papei Francisc.
„Amintirea ‘Regelui fotbalului’ rămâne vie în spiritul oamenilor şi determină noile generaţii să considere sportul ca pe un mijloc de a apropia popoarele”, a scris Papa în scrisoarea sa, a cărei copie a fost publicată de site-ul de informaţii sportive deportivo.ge.
O ceremonie religioasă a avut loc, de asemenea, în oraşul natal al lui Pele, Tres Coracoes, din statul Minas Gerais (sud-est), în biserica unde a fost botezat.
Vineri, Confederaţia braziliană de fotbal (CBF) a publicat, la rândul ei, un articol dedicat „celui mai mare din toate timpurile”, subliniind că numele său a fost dat mai multor stadioane, între care şapte în afara Braziliei.
Şi Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a marcat evenimentul printr-un mesaj pe reţelele de socializare: „Acum un an, noi spuneam adio unei legende”.
Pele, considerat de mulţi cel mai bun fotbalist din istorie, rămâne singurul jucător care a cucerit Cupa Mondială de trei ori (1958, 1962, 1970).
AGERPRES