Fotbal: Bayern Munchen a detronat-o pe Borussia Dortmund între cele mai populare echipe germane

Data:

Bayern Munchen, campioana en titre, a detronat-o pe rivala Borussia Dortmund din postura de cel mai popular club de fotbal din Bundesliga germană, potrivit unui sondaj citat de DPA, scrie Agerpres.

În sondajul efectuat pentru a noua oară de societatea SLC Management din Nurnberg, Dortmund a ocupat prima poziţie în premieră anul trecut, dar Bayern a revenit acum în frunte.

Autorii sondajului au luat în calcul nu mai puţin de 18 criterii pentru acest studiu, inclusiv criterii obiective precum cele ale numărului de membri şi fani ai cluburilor, capacitatea utilizată a stadioanelor şi nivelul de audienţă la transmisiile TV şi în social media.

Totuşi, un rol au avut şi criterii subiective, precum imaginea sau atractivitatea, care au fost determinate de grupuri ţintă relevante. Subiecte ca sustenabilitatea, gradul de accesibilitate pentru familii şi popularitatea în ligă au fost şi ele luate în calcul.

Freiburg a urcat de pe locul al treilea, ocupat anul trecut, pe poziţia a treia, iar clubul Union Berlin a urcat şi el trei locuri.

Cel mai mare recul în acest studiu, care s-a bazat pe un eşantion de 30.000 de oameni din toată Germania, l-a înregistrat FC Koln, care a coborât de pe cinci pe locul opt.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...