Fotbal: Apropiaţii portarului belgian Thibaut Courtois au dezminţit că acesta nu va juca la EURO 2024

Data:

Apropiaţii portarului belgian Thibaut Courtois au dezminţit că acesta nu va juca la EURO 2024 din cauza accidentării grave pe care a suferit-o în luna august, scrie miercuri site-ul radioteleviziunii RTBF, la câteva zile după ce tragerea la sorţi a turneului final din vara anului viitor a decis că „diavolii roşii” vor fi unii dintre adversarii României, scrie Agerpres.

Într-o emisiune de la Radio Marca, ziariştii au declarat că Thibaut Courtois ar fi avertizat echipa sa de club, Real Madrid, că vrea să rămână în capitala Spaniei în timpul Campionatului European pentru a se reface pe deplin după accidentare.

Acest zvon a mai fost vehiculat în ultimele luni, dar portarul belgian pare să se refacă foarte bine după accidentare şi publică din ce în ce mai des videoclipuri în care se vede cum se antrenează. Tehnicianul lui Real, Carlo Ancelotti, a declarat de curând că speră că jucătorul va reveni mai curând decât era prevăzut. Potrivit site-ului citat, este greu de crezut că jucătorul va refuza să fie la dispoziţia echipei naţionale la un mare turneu, deşi a existat un scandal legat de purtarea banderolei de căpitan, scandal urmat de numeroase speculaţii.

Belgia are mulţi goalkeeperi talentaţi, însă ar fi o lovitură să nu poată conta pe unul dintre cei mai valoroşi portari din lume.

Contactaţi de RTBF, apropiaţii lui Courtois au dezminţit miercuri după-amiază acest zvon.

La rândul său, Federaţia belgiană de fotbal a indicat pentru agenţia Belga că nu a avut „niciun contact cu jucătorul în privinţa acestui subiect”.

Belgia şi România vor evolua în Grupa E, alături de Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B, la turneul final al Campionatului European de fotbal, care va fi găzduit de Germania între 14 iunie şi 14 iulie 2024. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ciclism: Turul Spaniei din 2026, un parcurs presărat cu trecători montane de-a lungul Mediteranei

Un start fără precedent la Monte Carlo, un final la Granada şi între ele un parcurs presărat cu...

Clubul Bayern Munchen, amendat de UEFA cu 116.000 de euro

Bayern Munchen a fost clubul cel mai aspru sancţionat în cadrul ultimelor măsuri disciplinare anunţate miercuri de UEFA,...

FIFA lansează un Fond pentru Pace, destinat promovării ‘valorilor unificatoare ale fotbalului’

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a anunţat miercuri crearea unui fond pentru redresarea după conflicte, un instrument financiar "care...

Anul 2025 a fost ‘de neuitat’ şi ‘imposibil de repetat’ pentru PSG, afirmă antrenorul Luis Enrique

Paris Saint-Germain, câştigătoarea Cupei Intercontinentale la fotbal, după ce a învins echipa braziliană Flamengo Rio de Janeiro cu...