PSG, campioana en-titre a Franţei, a învins vineri seara, acasă, cu 5-2 pe AS Monaco, în derby-ul etapei a 13-a din Ligue 1, bifând a şasea victorie consecutivă în campionat, scrie Agerpres.
Pe „Parc des Princes”, Goncalo Ramos (18), Kylian Mbappe (39, penalty), Ousmane Dembele (70), Vitinha (72) şi Randal Kolo (90+6) au marcat golurile parizienilor care sunt lideri în clasament, cu 30 de puncte. Pentru monegasci, aflaţi pe locul 3 cu 24 de puncte, au punctat Takumi Minamino (22) şi Folarin Balogun (75).
Nice, ocupanta locului 2, va juca mâine, acasă, cu Toulouse.
Etapa va continua cu partidele programate sâmbătă şi duminică. AGERPRES