Argentina şi Brazilia, cele două superputeri ale fotbalului sud-american, au fost învinse joi seară în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026, scrie Agerpres.
Argentina s-a înclinat în faţa Uruguayului, scor 0-2, pe stadionul La Bombonera din Buenos Aires, Messi şi colegii săi suferind cu această ocazie primul lor eşec după câştigarea titlului mondial.
„Celeştii” au deschis scorul prin Ronaldo Araujo, fundaşul echipei FC Barcelona, înainte de pauză (41), punând capăt invincibilităţii de 752 de minute a portarului argentinian Emiliano Martinez, care încasase ultimul gol în finala Cupei Mondiale 2022.
Uruguayenii, antrenaţi de argentinianul Marcelo Bielsa, şi-au mărit avantajul în finalul reprizei secunde, prin Darwin Nunez, atacantul lui FC Liverpool (87).
Brazilia, cvintuplă campioană a lumii, a fost învinsă la rândul ei de naţionala Columbiei, cu 2-1, într-un meci disputat la Barranquilla. Gazdele s-au impus prin dubla reuşită de Luis Diaz, jucătorul lui FC Liverpool, în minutele 75 şi 79, după ce Selecao reuşise deschiderea scorului în debutul jocului, prin „tunarul” Gabriel Martinelli (4).
Atacantul brazilian Vinicius Junior a părăsit terenul accidentat în minutul 27, după ce oferise pasa decisivă la golul lui Martinelli.
Argentina a rămas pe prima poziţie, cu 12 puncte, în clasamentul grupei unice sud-americane a preliminariilor CM 2026, în ciuda acestui prim eşec, venit după patru victorii consecutive, în timp ce Brazilia ocupă poziţia a cincea,cu 7 puncte (2 victorii, 1 egal şi 2 înfrângeri).
Rezultate înregistrate în meciurile de joi din America de Sud:
Bolivia – Peru 2-0
Au marcat: Henry Vaca (19), Ramiro Vaca (90+7).
Venezuela – Ecuador 0-0
Chile – Paraguay 0-0
Argentina – Uruguay 0-2
Au marcat: Ronaldo Araujo (41), Darwin Nunez (87).
Columbia – Brazilia 2-1
Au marcat: Luis Diaz (75, 79), respectiv Gabriel Martinelli (4).
Clasament:
1. Argentina 12 punct (5 jocuri)
2. Uruguay 10 p (5 j)
3. Columbia 9 p (5 j)
4. Venezuela 8 p (5 j)
5. Brazilia 7 p (5 j)
6. Ecuador 5 p (5 j, golaveraj +1)
7. Paraguay 5 p (5 j, -1)
8. Chile 5 p (5 j, -3)
9. Bolivia 3 p (5 j)
10. Peru 1 p (5 j)
Selecţionata Ecuadorului a fost penalizată cu 3 puncte pentru falsificarea documentelor jucătorului Byron Castillo în precedentele preliminarii ale Cupei Mondiale.
Primele şase clasate se califică direct la CM 2026, în timp ce ocupanta locului al şaptelea participă la un baraj intercontinental.
Brazilia şi Argentina se vor înfrunta pe stadionul Maracana din Rio de Janeiro în etapa a 6-a a preliminariilor sud-americane, pe 21 noiembrie, când vor mai avea loc partidele Uruguay – Bolivia, Paraguay – Columbia, Ecuador – Chile şi Peru – Venezuela.
AGERPRES