Tenis: Gabriela Ruse, învinsă de Tamara Korpatsch în finala turneului Transylvania Open (WTA)

Data:

Jucătoarea română de tenis Elena Gabriela Ruse a fost învinsă de germanca Tamara Korpatsch cu scorul de 6-3, 6-4, duminică, în finala turneului Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca şi dotat cu premii totale de 259.303 dolari, scrie Agerpres.

Ruse (25 ani, 188 WTA), care a beneficiat de un wild card, s-a înclinat după o oră şi 52 de minute.

Românca a început foarte bine meciul şi a condus cu 3-0, dar apoi a acuzat probleme la piciorul stâng şi a pierdut şase ghemuri consecutive şi setul (3-6). Debutul actului secund a fost echilibrat (1-1, 2-2), dar Korpatsch (28 ani, 105 WTA) s-a desprins la 5-2, câştigând cu 6-4.

Dacă pentru Korpatsch, a cărei cea mai bună clasare din carieră este locul 74 (ocupat în noiembrie 2022), aceasta a fost prima finală WTA la simplu, Ruse a jucat a treia finală WTA, după cele două consecutive din 2021, cu titlu câştigat la Hamburg şi înfrângere în ultimul act la Palermo.

Ruse a câştigat ambele dueluri anterioare cu Korpatsch (28 ani, 105 WTA), în 2018 în optimi la Montreux (Elveţia), cu 3-6, 6-1, 6-3, şi în 2020 în sferturi la Praga, cu 7-6 (7/5), 0-6, 6-4.

Gabriela Ruse, la cel mai bun rezultat al său din acest an, s-a ales cu un cec de 20.226 de dolari şi 180 de puncte WTA. Korpatsch a fost premiată cu 34.228 dolari şi 280 de puncte WTA.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...