Boberul Ciprian Daroczi şi-a anunţat retragerea din activitate

Data:

Boberul român Ciprian Nicolae Daroczi şi-a anunţat, luni seara, pe Instagram, retragerea din activitate la numai 25 de ani, scrie Agerpres.

”După 7 ani, două ediţii ale Jocurilor Olimpice şi multe competiţii internaţionale la care am câştigat medalii şi m-am clasat pe podium, dar şi alte momente frumoase, am decis să mă retrag din sport”, a anunţat Daroczi în reţeaua de socializare menţionată.

”Am avut experienţe unice, am întâlnit oameni cu care am împărţit aceeaşi pasiune pentru sporturile de iarnă. Vreau să îi mulţumesc pilotului meu @mihaitentea, colegilor, antrenorului @danielpacioianu, prietenilor şi familiei cu care am împărtăşit această experienţă. Acum e timpul pentru mine să merg mai departe spre următorul capitol al vieţii mele”, a mai spus Daroczi.

Daroczi, care a fost atlet la începutul carierei sportive, participând şi la Campionatele Mondiale de juniori din 2015 de la Cali (Columbia), a trecut la bob în 2017, iar ulterior a participat la Jocurile Olimpice de iarnă din 2018 (locul 18 la bob-2) şi 2022 (locul 16 la bob-2 şi 13 la bob-4).

Daroczi şi-a trecut în palmares trei titluri de campion european de tineret (2019, 2021) şi unul de campion mondial de tineret (2021). Cel mai bun rezultat la Campionatele Mondiale de seniori a fost un loc 10 în 2019, la Altenberg.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...