Fotbal: Campionatul Spaniei – Atletico Madrid a câştigat derby-ul cu Real Madrid (3-1)

Data:

Echipa Atletico Madrid s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în faţa formaţiei Real Madrid, duminică seara, în derby-ul etapei a 6-a a campionatului de fotbal al Spaniei, la care au asistat 69.000 de spectatori, scrie Agerpres.

Atletico a deschis rapid scorul, după doar patru minute de joc, prin Alvaro Morata, jucător format la Real, iar apoi şi-a dublat avantajul graţie reuşitei francezului Antoine Griezmann (18).

Oaspeţii au redus din handicap prin mijlocaşul german Toni Kroos (35), însă Morata a refăcut diferenţa de două goluri imediat după pauză (46).

Real Madrid, care venea după cinci victorii consecutive de la debutul sezonului, a cedat fotoliul de lider „eternei rivale” FC Barcelona, învingătoare sâmbătă în partida cu Celta Vigo (3-2). Elevii antrenorului Carlos Ancelotti au coborât pe poziţia a treia a clasamentului, fiind depăşiţi şi de Girona, surpriza acestui debut de sezon, în care a reuşit 5 victorii şi o remiză.

Rezultate:
Vineri
Deportivo Alaves – Athletic Bilbao 0-2
Au marcat: Inaki Williams (18), Sancet (76).
Românul Ianis Hagi a fost titular la Alaves, fiind înlocuit în minutul 67.

Sâmbătă
Girona – Mallorca 5-3
Au marcat: David Lopez (26), Dovbik (33 – penalty), Ivan Martin (37), Yangel Herrera (45), Savio Moreira De Oliveira (57), respectiv Muriqi (4 – penalty), Abdon Prats Bastidas (88, 90+5).

Osasuna Pamplona – Sevilla FC 0-0

FC Barcelona – Celta Vigo 3-2
Au marcat: Lewandowski (81, 85), Cancelo (89), respectiv Strand Larsen (19), Douvikas (77).

Almerica – Valencia CF 2-2
Au marcat: Sergio Arribas Calvo (59, 69), respectiv Diego Lopez (14), Guerra (63).

Duminică
Real Sociedad – Getafe 4-3
Au marcat: Kubo (2), Oyarzabal (61 – penalty, 88), Brais Mendez (66), respectiv Alena (39), Borja Mayoral (45+5 – penalty), Latasa (90+2).

Rayo Vallecano – Villarreal 1-1
Au marcat: Kike Perez (16), respectiv Alexander Soerloth (15).
Andrei Raţiu a fost rezervă la Rayo.

Las Palmas – Granada 1-0
A marcat: Kirian Rodriguez (90+2).

Betis Sevila – Cadiz 1-1
Au marcat: Guido Rodriguez (60), respectiv Chris Ramos (41).

Atletico Madrid – Real Madrid 3-1
Au marcat: Morata (4, 46), Griezmann (18), respectiv Toni Kroos (35).

Clasament: 1. FC Barcelona 16 puncte, 2. Girona 16 puncte, 3. Real Madrid 15 puncte, 4. Athletic Bilbao 13 puncte, 5. Atletico Madrid 10 puncte etc.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...