Fotbal: Manchester City ”nu a reuşit nimic special” câştigând o dată Liga Campionilor, a spus Guardiola

Data:

Câştigarea în premieră a Ligii Campionilor este „ceva incredibil” pentru Manchester City, dar în istoria competiţiei „noi nu am reuşit nimic special”, a relativizat luni antrenorul Pep Guardiola, cu o zi înainte ca echipa lui să debuteze în noua ediţie a acestei competiţii, transmite AFP, scrie Agerpres.

„Pentru clubul nostru este ceva incredibil să câştige Liga Campionilor. Dar câte echipe au câştigat una? Multe. Sunt multe care au câştigat două, trei, patru, cinci. În perspectivă, noi nu am reuşit nimic special, doar una”, a declarat spaniolul într-o conferinţă de presă.

Deţinătoarea trofeului va juca marţi acasă cu Steaua Roşie Belgrad. În opinia lui Guardiola, City trebuie să avanseze pas cu pas în această competiţie, fără să se gândească la finala prevăzută pe Wembley aproape de încheierea sezonului.

„Nu ne gândim la asta”, i-a răspuns el unui ziarist care a menţionat locul unde se va disputa ultimul act al Ligii Campionilor. „Trebuie să te gândeşti la finală când eşti în sferturi şi în semifinale. Mai e mult, mult, mult timp” până să te gândeşti la o nouă finală, a spus Guardiola.

În primul meci din noua ediţie a Champions League, Manchester City nu va conta pe fundaşul John Stones, mijlocaşul Mateo Kovacic şi extrema Jack Grealish, a confirmat Guardiola.

„Se simt mai bine”, dar nu vor fi disponibili marţi, a indicat antrenorul, care speră că se va baza pe ei în partida de campionat de sâmbătă cu Nottingham Forest sau în „meciurile următoare”.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...