Tenis: Patricia Ţig, învinsă de Jessica Pegula în turul al doilea la US Open

Data:

Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, a treia favorită, cu 6-3, 6-1, joi, în runda a doua a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, găzduit de arenele Flushing Meadows din New York, scrie Agerpres.

Patricia Ţig (29 ani, 700 WTA), care beneficiază de clasament protejat, s-a înclinat după o oră şi 11 minute în faţa americancei aflate pe locul trei în lume.

Ţig a avut 5 duble greşeli, în timp ce Pegula (29 ani) a încheiat cu 5 aşi şi 3 duble greşeli, americanca fiind net superioară la winners, 20-7, în timp ce românca a făcut mai multe erori neprovocate, 30-18.

Patricia Ţig s-a ales cu un cec de 123.000 de dolari şi 70 de puncte WTA.

Pegula va juca în turul al treilea contra ucrainencei Elina Svitolina, care a dispus de rusoaica Anastasia Pavliucenkova în trei seturi, cu 5-7, 6-4, 6-4.

Belarusa Arina Sabalenka, numărul doi mondial, s-a calificat fără probleme în turul următor după 6-3, 6-2 cu britanica Jodie Burrage (96 WTA).

Sabalenka (25 ani) vizează nu numai titlul la Flushing Meadows, dar şi fotoliul de lider în clasamentul WTA. Sabalenka a atins semifinalele la ultimele două ediţii ale turneului US Open.

Ea o va înfrunta în turul al treilea pe jucătoarea franceză Clara Burel (62 WTA), care a reuşit să o elimine pe Karolina Pliskova (Cehia), cu 6-4, 6-2.

Katie Boulter s-a calificat în premieră în turul al treilea la New York, după ce a dispus cu 5-7, 6-1, 6-4 de chinezoaica Yafan Wang, care venea după o serie de 11 victorii consecutive.

În turul următor, britanica va primi replica americancei Peyton Stearns (21 ani, 59 WTA), jucătoare antrenată de Gabriel Trifu.

Rezultatele înregistrate joi la US Open, în turul al doilea la simplu feminin:
Katie Boulter (Marea Britanie) – Yafan Wang (China) 5-7, 6-1, 6-4
Peyton Stearns (SUA) – Clara Tauson (Danemarca) 6-3, 6-0
Liudmila Samsonova (Rusia/N.14) – Tamara Korpatsch (Germania) 6-3, 6-3
Qinwen Zheng (China/N.23) – Kaia Kanepi (Estonia) 6-2, 3-6, 6-2
Lucia Bronzetti (Italia) – Eva Lys (Germania) 6-3, 6-2
Clara Burel (Franţa) – Karolina Pliskova (Cehia/N.25) 6-4, 6-2
Arina Sabalenka (Belarus/N.2) – Jodie Burrage (Marea Britanie) 6-3, 6-2
Madison Keys (SUA/N.17) – Yanina Wickmayer (Belgia) 6-1, 6-2
Daria Kasatkina (Rusia/N.13) – Sofia Kenin (SUA) 2-6, 6-4, 6-4
Marketa Vondrousova (Cehia/N.9) – Martina Trevisan (Italia) 6-2, 6-2
Ons Jabeur (Tunisia/N.5) – Linda Noskova (Cehia) 7-6 (9/7), 3-6, 6-3
Marie Bouzkova (Cehia/N.31) – Petra Martic (Croaţia) 6-1, 6-2
Greet Minnen (Belgia) – Sachia Vickery (SUA) 6-3, 4-6, 6-4
Lucia Bronzetti (Italia) – Eva Lys (Germania) 6-3, 6-2
Ekaterina Alexandrova (Rusia) – Lesia Ţurenko (Ucraina) 6-1, 6-3
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manchester United investighează dispariţia mai multor perechi de ghete ale echipei feminine

Manchester United a început o investigaţie după ce mai multe perechi de ghete ale unor jucătoare ale echipei...

Mirel Rădoi (Universitatea Craiova) – Farul ne-a creat probleme mereu, şi în meciurile de acasă

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă la o...

UEFA deschide consultări în privinţa disputării meciurilor din campionatele naţionale în străinătate

UEFA se va consulta cu actorii din fotbalul european în privinţa cererii făcute de liga spaniolă şi liga...

Portarul mexican Guillermo Ochoa (40 ani) a semnat pentru AEL Limassol

Portarul mexican Guillermo Ochoa a semnat pentru clubul cipriot de fotbal AEL Limassol pentru sezonul 2025-2026, sub rezerva...