Fotbal: Arsenal a câştigat la limită cu Crystal Palace (1-0) în Premier League

Data:

Vicecampioana Arsenal, care a jucat finalul în zece oameni, a învins-o la limită pe Crystal Palace, cu 1-0, luni seara, în deplasare, într-un meci din etapa a doua a primei ligi engleze de fotbal, scrie Agerpres.

Victoria ”tunarilor” în acest derby londonez a fost adusă de norvegianul Martin Odegaard, care a transformat un penalty în min. 53, lovitura de pedeapsă fiind acordată după un fault comis de portarul Sam Johnstone asupra lui Eddie Nketiah.

Arsenal a rămas în zece jucători după eliminarea lui Takehiro Tomiyasu (67), astfel că gazdele au fost echipa care a atacat până la final.

Crystal Palace a sperat că va obţine un penalty în min. 72, când Eberechi Eze a căzut în careu, în duel cu doi adversari, dar arbitrul nu a acordat nimic, decizia sa fiind confirmată de arbitrajul video. VAR a confirmat şi intervenţia corectă a lui William Saliba, care l-a deposedat salvator pe Jordan Ayew, scăpat spre poartă (35).

Rezultatele înregistrate în etapa a doua din Premier League:
Vineri
Nottingham Forest – Sheffield United 2-1
Au marcat: Awoniyi (3), Chris Wood (89), respectiv Hamer (48).

Sâmbătă
Fulham – Brentford 0-3
Au marcat: Wissa (44), Mbeumo (66 – penalty, 90+2).

Wolverhampton – Brighton 1-4
Au marcat: Hwang (61), respectiv Mitoma (15), Estupinan (46), March (51, 55).

Liverpool – Bournemouth 3-1
Au marcat: Luis Diaz (27), Salah (36), Diogo Jota (62), respectiv Semenyo (3).
Portarul Ionuţ Radu a fost rezervă la Bournemouth.

Tottenham – Manchester United 2-0
Au marcat: Pape Sarr (49), Lisandro Martinez (83, autogol).

Manchester City – Newcastle United 1-0
A marcat: Julian Alvarez (31).

Duminică
Aston Villa – Everton 4-0
Au marcat: McGinn (18), Douglas Luiz (24 – penalty), Bailey (51), Duran (75).

West Ham – Chelsea 3-1
Au marcat: Aguerd (7), Antonio (53), Paqueta (90+5 – penalty), respectiv Chukwuemeka (28).

Luni
Crystal Palace – Arsenal 0-1
Au marcat: Martin Odegaard (53 – penalty)

Meciul Luton Town – Burnley a fost amânat pe o durată nedeterminată.

Clasament:
1. Brighton 6 puncte
2. Manchester City 6
3. Arsenal 6
4. Brentford 4
5. Liverpool 4
5. Tottenham 4
5. West Ham 4

AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liga Campionilor: Haaland se vede „departe” de Messi şi Cristiano Ronaldo

Prolificul marcator Erling Haaland s-a considerat "departe" de nivelul atins de legendele vii Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo,...

Paolo Dybala (AS Roma) va lipsi o lună din cauza unei accidentări

Paulo Dybala, jucătorul lui AS Roma, va fi indisponibil timp de o lună, după ce a suferit o...

Kevin De Bruyne a anunţat că a început recuperarea după operaţia la coapsa dreaptă

Kevin De Bruyne a confirmat luni pe reţelele de socializare că a început recuperarea după operaţia la bicepsul...

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...