Fotbal: Neymar este accidentat şi nu se poate încă antrena, conform antrenorului lui Al-Hilal

Data:

Atacantul brazilian Neymar, prezentat sâmbătă cu mare fast de către noul său club Al-Hilal, a ajuns uşor accidentat în Arabia Saudită şi nu este în măsură să se antreneze, conform antrenorului echipei saudite, Jorge Jesus, care s-a declarat surprins de convocarea jucătorului la echipa naţională a Braziliei, relatează AFP, scrie Agerpres.

„El a venit cu o mică accidentare şi nu va putea să se antreneze cu echipa. Nu ştiu când va fi suficient de în formă pentru a juca”, a declarat antrenorul portughez, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la finalul meciului echipei sale contra lui Al-Feiha (1-1) în campionat.

Declaraţiile lui Jesus au intervenit după ce Neymar a primit convocarea la echipa naţională pentru meciurile Braziliei din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, contra Boliviei, pe 8 septembrie la Belem, şi Peru pe 12 septembrie la Lima.

„El nu poate juca pentru Selecao. Este accidentat. Eu cred că el va trebui chiar să nu meargă în Brazilia. El trebuie să se refacă după o problemă musculară pentru a începe să joace”, a mai spus Jesus.

Atacantul brazilian de 31 de ani a disputat ultimul său meci cu PSG pe 3 august, când a înscris două goluri şi a dat o pasă decisivă în amicalul cu sud-coreenii de la Jeonbuk Motors (3-0).

Neymar a fost indisponibil cinci luni din cauza unei accidentări grave la glezna dreaptă, pentru care a fost operat.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liga Campionilor: Haaland se vede „departe” de Messi şi Cristiano Ronaldo

Prolificul marcator Erling Haaland s-a considerat "departe" de nivelul atins de legendele vii Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo,...

Paolo Dybala (AS Roma) va lipsi o lună din cauza unei accidentări

Paulo Dybala, jucătorul lui AS Roma, va fi indisponibil timp de o lună, după ce a suferit o...

Kevin De Bruyne a anunţat că a început recuperarea după operaţia la coapsa dreaptă

Kevin De Bruyne a confirmat luni pe reţelele de socializare că a început recuperarea după operaţia la bicepsul...

Preşedintele FIFA salută prezenţa femeilor la un meci din Iran

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a salutat prezenţa femeilor şi fetelor la un meci de fotbal din Cupa Hazfi,...