Răzvan Burleanu, unicul candidat la preşedinţia FRF acceptat de comisia de validare

Data:

Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este unicul candidat la alegerile pentru şefia FRF din 12 aprilie, comisia de verificare a dosarelor respingând solicitările lui Sorin Răducanu şi Gabriel Şeitan, potrivit Agerpres.

Cei doi candidaţi ale căror dosare au fost respinse au drept de contestaţie a deciziei până miercuri, la ora 21:50.

Toate candidaturile depuse pentru funcţiile de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal şi reprezentanţi în Comitetul Executiv au fost aprobate de către comisie.

Astfel, pentru funcţia de vicepreşedinte, ca reprezentant al fotbalului amator, candidează Octavian Goga.

Pentru posturile de membri ai Cex al FRF, ca reprezentanţi ai cluburilor din Liga I, candidaţii sunt Valeriu Argăseală, Ovidiu Costeşin şi Daniel Niculae. Ca reprezentanţi ai Ligii a II-a candidează Auraş Braşoveanu, Marius Burcă, iar din partea Ligii a III-a participă la alegeri Mihai Valentin Dăscălescu şi Lajos Rancz. Fotbalul feminin este reprezentat de Alin Alexandru Cioban, în timp ce Cristian Petru Dorin Vornicu candidează pentru un post rezervat cluburilor de fotbal în sală şi Sebastian Cătălin Cighir din partea cluburilor de juniori.

„Candidaţii ale căror dosare de candidatură au fost respinse au dreptul să formuleze contestaţie la Comisia pentru Soluţionarea Contestaţiilor, în termen de 24 de ore de la momentul publicării pe site-ul oficial al FRF a soluţiilor adoptate de Comisie. Prezentele decizii au fost publicate marţi, 29 martie 2022”, ora 21:50, precizează frf.ro.

Adunarea Generală Ordinară a Federaţiei Române de Fotbal, în cadrul căreia se vor organiza alegerile, va fi organizată la 12 aprilie 2022, ora 11:00, pe Arena Naţională.

Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014, atunci când a câştigat alegerile pentru preşedinţie în dauna celorlalţi trei candidaţi: Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Amorim, antrenorul lui Manchester United, criticat după umilinţa în faţa lui Grimsby Town

Ruben Amorim, antrenorul lui Manchester United, a fost criticat dur de presa engleză după umilinţa în faţa lui...

Ciclism: Britanicul Chris Froome, grav accidentat la un antrenament, va fi supus unei intervenţii chirurgicale

Ciclistul britanic Chris Froome, cvadruplu campion al Turului Franţei, este în stare stabilă şi aşteaptă o intervenţie chirurgicală...

Scandal între Ostapenko şi Townsend, după meciul de la US Open

Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko a respins sugestiile că ar fi rasistă după un schimb verbal încins...

UEFA a mutat ora de start a finalelor Ligii Campionilor, de la 22:00 la 19:00

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că ora de start a finalei...