Nataţie: Elisabeta Lipă (ANS) – Nu sunt dezamăgită că David Popovici nu a luat medalie la Mondiale

Data:

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că nu este dezamăgită de faptul că David Popovici nu a câştigat nicio medalie la Campionatelor Mondiale de nataţie de la Fukuoka (Japonia), ea precizând că eşecurile fac parte din viaţa unui sportiv şi îl ajută să îşi îmbunătăţească performanţa, scrie Agerpres.

„Ca fostă sportivă, am învăţat de la antrenorii mei că Europenele şi Mondialele sunt doar nişte gări mai mici într-un drum lung care îţi spun pe unde eşti şi ce trebuie să îmbunătăţeşti pentru a ajunge acolo unde îţi propui. Pentru că dacă vrei să fii un sportiv împlinit trebuie musai să cucereşti medalii la Jocurile Olimpice. Iar dacă urci pe cea mai înaltă treaptă acolo, atunci chiar că munca ta este încununată cu succes. Că nu a luat medalii acum la Mondiale, eu nu sunt dezamăgită. Aceste eşecuri, cu ghilimelele de rigoare – pentru că nu sunt tocmai eşecuri, deşi toată lumea când nu iei medalie asociază rezultatul cu un eşec -, fac parte din viaţa unui sportiv”, a spus fosta canotoare, multiplă campioană olimpică.

„Important este ca el să ştie ce îşi doreşte cel mai mult şi la competiţia supremă să facă tot ceea ce ţine de el. Să aibă inteligenţa aia sclipitoare care să îl ajute să treacă peste emoţiile alea imense de la Jocuri. Pentru că şi emoţiile sunt pe categorii, în funcţie de competiţie. Dacă treci peste emoţia asta olimpică şi gândeşti acea cursă cap-coadă şi ai şi procentul ăla de ajutor de la Dumnezeu, care nu pot să spun eu cât e de mare sau mic, poţi să treci linia sau, în cazul lui Popovici, să atingi primul peretele bazinului. Şi atunci, că ai luat sau nu ai luat o medalie la Europene sau Mondiale nu mai contează. Europenele şi Mondialele le ai o dată la un an-doi, deci ai şanse să iei medalia aia. Pe când la Jocurile Olimpice trebuie să stai să aştepţi, să te pregăteşti şi e mai greu. Aşa că pentru mine nu e o dezamăgire că David Popovici nu a luat medalie la Mondiale”, a adăugat ea.

Preşedinta a subliniat că Popovici este abia la începutul carierei de sportiv: „Nici pentru David nu cred că e o mare dezamăgire, dar durerea aia în suflet că ai muncit un an şi nu ţi-ai îndeplinit visul e clar că există. Ştiu cum e, îţi vine să plângi, nu ai somn noaptea, până te obişnuieşti cu gândul şi îţi dai seama că de fapt toate aceste eşecuri te ajută să vezi unde nu ai făcut ce trebuie. Să nu uităm că David nu are nici 19 ani, el nu a ajuns încă la maturitatea deplină ca sportiv. Are tot timpul de pe lume. Important e că îşi doreşte, că ştie că trebuie să muncească şi unde. Iar cu ajutorul echipei lui şi al bunului Dumnezeu va putea să pună mâna nu pe podiumul olimpic, ci pe cea mai strălucitoare medalie”.

Lipă a remarcat rezultatele obţinute de Constantin Popovici şi Cătălin Preda, medaliaţi cu aur, respectiv argint în proba de sărituri în apă de la mare înălţime (27 m) la Mondialele de nataţie.

„Ceea ce fac aceşti sportivi este absolut extraordinar. Chiar e un sport extrem…. îţi trebuie şi o doză de nebunie să sari în gol de la 27 de metri, o înălţime de la care multora le este frică şi să privească. Iar noi am avut la Mondialele astea primele două locuri, adică ei sunt cei mai buni din lume. Aşadar se confirmă încă o dată că avem un popor talentat. Însă acest talent trebuie cultivat şi susţinut. Eu zic că ne-am plâns destul că nu avem aia sau ailaltă şi cred că a venit momentul ca fiecare să facă ceea ce ştie el mai bine”, a precizat Elisabeta Lipă.

Dublu medaliat cu aur la Mondialele de nataţie de la Budapesta de anul trecut, David Popovici nu a reuşit să îşi apere titlurile la CM 2023 de la Fukuoka, încheind pe locul 4 finala de la 200 m liber şi pe 6 finala de la 100 m liber.

România a încheiat Campionatele Mondialele de nataţie 2023 cu două medalii, una de aur şi una de argint, cucerite de Constantin Popovici, respectiv Cătălin Petru Preda, primii doi clasaţi în proba de sărituri în apă de la mare înălţime (27 m).
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...