Fotbal: Vlad Iacob – Dinamo nu va fi una dintre candidatele la retrogradare

Data:

Administratorul special al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti, Vlad Iacob, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că formaţia condusă de Ovidiu Burcă nu va fi una dintre candidatele la retrogradare în noua ediţie a Superligii, scrie Agerpres.

„Noi avem mare încredere că vom reuşi nu doar să rămânem în Superligă, ci credem că putem ţinti o clasare cât mai bună la final. Dinamo nu va fi una dintre candidatele la retrogradare, aşa cum am văzut speculaţii în ultima perioadă. Începem noul sezon cu un derby, partida cu Craiova de azi ţine capul de afiş al acestui debut de Superligă. Iar eu cred că împreună cu suporterii noştri putem face o partidă extraordinară”, a afirmat Iacob.

Acesta a explicat că în perioada următoare clubul va mai efectua câteva transferuri: „Suntem în discuţii cu câţiva jucători care cel mai probabil vor veni în perioada imediat următoare. Sunt discuţii cu Kevin Ciubotaru, el este alături de prima echipă a clubului, e în probe, când va deveni oficial vom anunţa”.

În cadrul conferinţei de presă, clubul Dinamo a anunţat că sponsorul principal în noul sezon va fi compania de pariuri win2.ro

„Nou partener principal pentru sezonul 2023-2024 este Win2. Mă bucur să revenim în Superligă alături de parteneri importanţi care vor asigura o parte semnificativă din bugetul clubului. Şi sperăm ca împreună să avem parte de un sezon excelent. Contractul este încheiat pe o perioadă de trei sezoane, cu o uşoară creştere de la an la an. Noi suntem în discuţii şi cu alţi parteneri pe care sperăm să îi anunţă în perioada următoare. Dinamo este cu siguranţă mai atractivă în Liga I, de fapt aş spune că este una dintre cele mai atractive echipe din acest punct de vedere”, a precizat Iacob.

CEO-ul companiei de pariuri, Plamen Milanov, a declarat la rândul său că parteneriatul este primul în România pentru win2.ro şi de aceea a ales să sponsorizeze un club important.

„Noi am decis să susţinem acest club, este primul proiect al nostru în România. Pentru noi aceste parteneriat este foarte important pentru că ne-am asociat cu un club cunoscut şi foarte important al României. Sunt sigur că împreună cu ajutorul nostru echipa va avea rezultate foarte bune în noul campionat”, a precizat Milanov.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Djokovic afirmă că suspendarea pentru dopaj îl va urmări pe Sinner ca un ‘nor’

Novak Djokovic l-a avertizat pe Jannik Sinner că suspendarea de trei luni pentru dopaj va plana ca un...

Columbianul James Rodriguez nu va continua alături de formaţia mexicană Leon

Internaţionalul columbian James Rodríguez nu va continua alături de formaţia mexicană de fotbal Leon, a confirmat, marţi, presei...

NBA anunţă un nou format pentru All-Star Game, cu Statele Unite împotriva restului lumii

Liga profesionistă nord-americană de baschet a anunţat, marţi, un nou format pentru All-Star Game din 2026, tradiţionalul meci...

Portughezul Filipe Coelho, numit antrenor principal la Universitatea Craiova

Portughezul Filipe Coelho (45 ani) este noul antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul,...