Ciclism: Mihai Covaliu – Ne-a surprins pe toţi modul în care a câştigat Vlad Dascălu, nu faptul că a câştigat

Data:

Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), l-a primit luni pe ciclistul Vlad Dascălu, proaspăt medaliat cu aur la Jocurile Europene din Polonia la mountain bike în proba de cross-country, scrie Agerpres.

Covaliu şi George Boroi au primit câte un tricou semnat de campionul european Vlad Dascălu, replici al celui primit la Jocurile Europene din Polonia unde a cucerit aurul în proba de cross-country olimpic (XCO), devenind primul român care a câştigat acest titlu la seniori.

”Vlad este într-un moment bun al carierei, cu rezultate foarte bune la competiţiile la care a participat. Ştim cu toţii, la Jocurile Europene a reuşit să facă o cursă fantastică şi ne-a surprins pe toţi modul în care a câştigat, nu faptul că a câştigat. A confirmat apoi imediat forma bună în care e, câştigând o medalie de bronz la următoarea cursă din Cupa Mondială. Ne bucurăm că a venit în România pentru câteva zile să participe la Campionatul Naţional. Am avut o discuţie împreună, cu secretarul general (George Boroi), preşedintele federaţiei (Cătălin Sprinceană), antrenorul lui (Paulo de la Fuente Perez) şi l-am asigurat de întreg sprijinul COSR, inclusiv stagii de pregătire. Pe 23 septembrie va merge la Paris unde va fi test event-ul, cursa preolimpică, şi i-am spus că poate vom participa şi noi la acest eveniment. În rest îi dorim sănătate, succes şi s-o ţină tot aşa până după Jocurile Olinpice, nu doar până la Jocurile Olimpice”, a spus Mihai Covaliu la Casa Olimpică.

Dascălu, locul şapte la Jocurile Olimpice de la Tokyo, este unul dintre sportivii creditaţi cu şanse la medalia olimpică cu prilejul Jocurilor din 2024 de la Paris.

După ce a fost campion european şi mondial de tineret în 2019, Dascălu a avut un parcurs excelent în Cupa Mondială 2022, în care a obţinut cinci podiumuri şi a ocupat locul opt în clasamentul general.

Pe 12 şi 14 iulie, Dascălu va lua startul în cursele de XCO (cursa olimpică) respectiv XCO (short-track) de la Campionatele Naţionale de mountain bike de la Păltiniş (Sibiu).
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...