Tenis: Turneul de la Wimbledon – Meciul dintre Novak Djokovic şi Hubert Hurkacz, întrerupt după două seturi

Data:

Meciul dintre sârbul Novak Djokovic, deţinătorul trofeului, şi polonezul Hubert Hurkacz, din optimile de finală ale turneului de tenis de la Wimbledon, a fost întrerupt duminică după primele două seturi, din cauza orei înaintate, urmând să fie reluat în cursul zilei de luni, scrie Agerpres.

Arbitrul Gerry Armstrong a oprit partida la ora locală 22:35, pentru că era puţin probabil ca jocul dintre cei doi să se finalizeze înainte de ora limită stabilită de organizatorii de la All England Club (23:00) pentru încheierea programului zilnic de meciuri.

Djokovic, favoritul numărul 2, a reuşit să se impună la tiebreak în ambele seturi şi conduce 7-6 (8/6), 7-6 (8/6). El va reveni luni pe teren pentru a încerca să-şi asigure calificarea în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem londonez pentru a 14-a oară în carieră.

Tenismanul sârb luptă pentru cucerirea celui de-al optulea său titlu la Wimbledon, performanţă care i-ar permite să egaleze recordul de succese în această competiţie, deţinut de elveţianul Roger Federer.

Câştigătorul meciului dintre Novak Djokovic şi Hubert Hurkacz îl va înfrunta în turul următor pe rusul Andrei Rublev, favoritul numărul 7, care a dispus în cinci seturi, 7-5, 6-3, 6-7 (6/8), 6-7 (5/7), 6-4, de kazahul Anexander Bublic (nr.23).

Italianul Jannik Sinner, cap de serie numărul 8, a acces la rândul său în sferturile de finală la Wimbledon, egalând astfel performanţa reuşită în 2022. Următorul său adversar va fi rusul Roman Safiullin, debutant pe tabloul principal al Grand Slam-ului britanic.

Rezultate:
Turul 3
Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.21) – Frances Tiafoe (SUA/N.10) 6-2, 6-3, 6-2

Optimi de finală
Jannik Sinner (Italia/N.8) – Daniel Galan (Columbia) 7-6 (7/4), 6-4, 6-3
Roman Safiullin (Rusia) – Denis Shapovalov (Canada/N.26) 3-6, 6-3, 6-1, 6-3
Andrei Rublev (Rusia/N.7) – Alexander Bublik (Kazahstan/N.23) 7-5, 6-3, 6-7 (6/8), 6-7 (5/7), 6-4
Novak Djokovic (Serbia/N.2) – Hubert Hurkacz (Polonia/N.17) 7-6 (8/6), 7-6 (8/6), întrerupt de arbitru
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Marele Premiu al Principatului Monaco rămâne în calendarul Formulei 1 până în 2035

Marele Premiu al Principatului Monaco, cursă istorică de Formula 1, va rămâne în calendar cel puţin până în...

Mike Tyson şi Floyd Mayweather se vor înfrunta în ring în primăvara anului viitor

Foştii boxeri americani Mike Tyson şi Floyd Mayweather au ajuns la un acord pentru un posibil meci demonstrativ...

Luis Suarez şi-a cerut scuze după încăierarea din finala Leagues Cup

Atacantul uruguayan Luis Suarez (Inter Miami) şi-a prezentat scuze, joi, după ce a fost implicat în încăierarea din...

Anca Todoni, calificată în sferturi la Montreux (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de...