Înot: România a cucerit primele sale medalii la Europenele de juniori

Data:

România a cucerit, miercuri seara, primele sale medalii la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Belgrad, argint prin Vlad Mihalache la 200 m fluture masculin şi bronz prin Daria Silişteanu la 50 m spate feminin, scrie Agerpres.

Mihalache a fost cronometrat cu timpul de 1 min 58 sec 84/100, fiind devansat în finală de italianul Andrea Camozzi, 1 min 58 sec 59/100. Podiumul a fost completat de slovacul Samuel Kostal, 1 min 59 sec 30/100.

Daria-Măriuca Silişteanu a obţinut bronzul la 50 m spate cu timpul de 28 sec 46/100. Pe prima poziţia s-a clasat maghiara Lora Fanni Komoroczy, în 28 sec 08/100, iar a doua a fost britanica Blythe Kinsman, în 28 sec 41/100.

Silişteanu (CS Dinamo), la doar 14 ani, a corectat din nou recordul naţional de senioare, după ce marţi doborâse o performanţă veche de 21 de ani, deţinută anterior de Diana Mocanu. Daria Silişteanu fusese cronometrată în prima semifinală cu timpul de 28 sec 59/100.

În proba de ştafeta combinată 4×100 m liber, România (Patrick Dinu, Alexandru Constantinescu, Rebecca Diaconescu, Irina Preda) a ocupat locul al şaselea, cu timpul de 3 min 32 sec 39/100. România (în formula Patrick Dinu, Alexandru Constantinescu, Ioana Ştirbu, Irina Preda) obţinuse calificarea în finală cu al patrulea timp, 3 min 34 sec 30/100.

La 100 m fluture feminin, Eva Paraschiv s-a calificat în finală cu al optulea timp din semifinale (1:00.10), după ce în serii fusese a noua (1:00.39). Andra Gorecki a fost a 49-a în serii (1:05.05).

În proba feminină de 50 m liber, Rebecca Diaconescu a fost a 11-a în serii (26.09), Irina Preda a 23-a (26.44), iar Anastasia Bako a 37-a (26.79). În semifinale, Diaconescu a obţinut al zecelea timp (25.73), fiind a doua rezervă în finală.

Vlad Stancu calificat în finala probei de 1.500 m liber cu al patrulea timp din serii, 15 min 22 sec 73/100.

România participă cu o delegaţie de 17 sportivi (opt băieţi şi nouă fete) la Europenele de juniori de la Belgrad, după ce anul trecut a a cucerit nouă medalii, cinci de aur şi patru de argint, la Europenele de la Otopeni, dar anul acesta nu va mai beneficia de prezenţa lui David Popovici.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...