Covaliu, despre încheierea mandatului ministrului Eduard Novak: Nu suntem veşnici pe un scaun, sportul românesc nu a murit

Data:

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a comentat, vineri, încheierea mandatului ministrului Eduard Novak, declarând că nimeni nu este „veşnic pe un scaun” şi că „sportul românesc nu a murit”, scrie Agerpres.

Afirmaţia oficialului COSR vine în contextul în care Novak a scris pe pagina personală de Facebook mesajul „RIP, sportul românesc” (Rest In Peace – Odihnească-se în pace) în momentul în care guvernanţii au decis desfiinţarea Ministerului Sportului şi transformarea lui în Agenţia Naţională pentru Sport.

„Am văzut că domnul Novak a avut ieri conferinţa de sfârşit de mandat, toată lumea a auzit bilanţul dânsului ca ministru. Un singur lucru nu îi face cinste, acea postare pe reţelele sociale făcută din postura de ministru al Sportului. O poziţie importantă, dar trecătoare. Trebuie să ştim că în anumite perioade mai au loc şi schimbări, nu suntem veşnici pe un scaun şi nu putem reprezenta la nesfârşit un domeniu. Suntem temporari acolo. De aceea trebuie să arătăm mai mult respect atunci când obţinem ceva, când suntem acolo şi după ce plecăm. Anul trecut am avut 7 titluri mondiale, anul acesta am văzut rezultatele sportivilor noştri de la Europene… aşa că sportul românesc n-a murit, nu e mort şi nici nu va muri când va dori sau va spune cineva”, a explicat Covaliu la sediul UNEFS.

El a menţionat că preşedintele care va conduce Agenţia Naţională pentru Sport trebuie să înţeleagă faptul că pregătirea sportivilor nu poate fi în niciun fel întreruptă.

„Sigur că un minister este important şi este reprezentativ. Dar noi ne-am concentrat mereu pe ceea ce putem noi să facem şi ceea ce trebuie să facem. Şi am demonstrat acest lucru. Ia noi, cei de la Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, ne uităm în viitor să vedem ce putem să facem, iar cei care doresc să colaboreze în beneficiul sportului românesc vor avea în noi cel mai loial şi dedicat partener. Aştept o colaborare bună cu noul preşedinte al agenţiei (n.r. – Agenţia Naţională pentru Sport), pentru că vine un an an foarte important, sunt multe competiţii de calificare la Jocurile Olimpice şi este nevoie să susţinem acest proces de pregătire. Noi când vorbim despre bugetul pe un an, de fapt ne gândim la un ciclu olimpic. Aşa că indiferent cine vine preşedinte la agenţie trebuie să înţeleagă această continuitate în pregătire care nu poate fi oprită şi trebuie susţinută”, a spus Covaliu.

Întrebat dacă şi-ar dori ca federaţiile sporturilor olimpice să treacă în subordinea COSR, Covaliu a răspuns: „Este o variantă de discuţie, cred că am putea fi mult mai performanţi. Am avea un control mult mai aproape de ceea ce se întâmplă. Noi putem veni cu know-how-ul pe care îl avem în sprijinul federaţiilor, al cluburilor, de la cel mai mic până la cel mai înalt nivel”.

Fostul campion olimpic, mondial şi european la scrimă Mihai Covaliu (45 de ani), în prezent preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a primit, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...