Fotbal feminin: Jucătoarele participante la CM 2023 au garantată suma minimă de 30.000 de dolari

Data:

Fiecare jucătoare de la Cupa Mondială de fotbal feminin 2023 găzduită de Australia şi Noua Zeelandă (20 iulie – 20 august) va încasa o sumă minimă de 30.000 de dolari, după ce FIFA a luat decizia revoluţionară de a distribui o parte din premii individual şi nu prin federaţiile naţionale, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Fiecare dintre cele 23 de jucătoare ale naţiunii care va câştiga titlul mondial va lua acasă un premiu de 270.000 de dolari, dintr-un fond total de premiere de 110 milioane de dolari, care a crescut cu 300% faţă de cel de la CM 2019.

Campioana mondială va primit în total un premiu de 10,5 milioane de dolari, din care suma de 6,21 milioane va merge către jucătoare şi 4,29 milioane către federaţia naţională.

Suma minimă de 30.000 de dolari pe care o va încasa fiecare jucătoare este dublă faţă de salariul mediu de 14.000 dolari încasat de jucătoare în 2022, conform unui raport al FIFA.

În martie, preşedintele Gianni Infantino s-a angajat la Congresul FIFA ca organizatorii să plătească direct premiile în bani către jucătoare, în premieră cu prilejul turneului final feminin din această vară.

La ediţia 2023 a Cupei Mondiale feminine, federaţiile naţionale vor primi fonduri sporite în funcţie de performanţă: de la 1,56 milioane de dolari pentru participarea în faza grupelor la 4,29 milioane de dolari pentru câştigătoarea titlului mondial.

Fondul de premiere rămâne însă considerabil mai mic decât cel de la ultimul turneu final masculin din Qatar, care s-a ridicat la 440 de milioane de dolari.

FIFA a spus clar federaţiilor naţionale că se aşteaptă ca fondurile primite să fie reinvestite în activităţile lor fotbalistice, inclusiv în antrenori, personal, proiecte de bază, echipe naţionale de tineret şi feminin, programe de consolidare a capacităţilor fotbalistice.

FIFPRO, sindicatul mondial al jucătorilor, a precizat că noutatea reprezintă rezultatul unei negocieri colective între jucătorii din 150 selecţionate cu FIFA din ultimele luni: ”Au ascultat vocea jucătorilor şi am luat măsuri către o mai mare echitate de gen în jocul nostru la cel mai înalt nivel”. AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Petrolul Ploieşti l-a transferat pe fundaşul Yohan Roche

Fundaşul central Yohan Roche (27 ani) a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2025-2026 cu echipa...

Sinner, prima persoană ce s-a înscris pentru a fi printre voluntarii ce vor ajuta la organizarea JO 2026

Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, este prima persoană care s-a înscris pentru a fi printre cei...

Federer l-a sfătuit pe Nadal să nu amâne prea mult decizia în privinţa retragerii

Fostul mare tenisman Roger Federer l-a sfătuit pe bunul său prieten şi fost rival Rafael Nadal să nu...

Croatul Ivan Perisic a semnat cu PSV Eindhoven

Ivan Perisic, o extremă cu 136 de selecţii pentru naţionala Croaţiei, a semnat un contract valabil până la...