Tenis: Karolina Muchova (Cehia), în finala de la Roland Garros

Data:

Jucătoarea cehă de tenis Karolina Muchova (43 WTA) s-a calificat în premieră joi în finala turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o surprinzător în semifinale pe belarusa Arina Sabalenka (2 WTA, favorită nr. 2) în trei seturi, 7-6 (7/5), 6-7 (5/7), 7-5, scrie Agerpres.

Muchova s-a impus la capătul unui meci care a durat 3 ore şi 17 minute, ea reuşind 6 aşi, faţă de 5 ai adversarei sale, şi profitând de cele 6 duble greşeli ale belarusei, ea neavând vreo dublă greşeală.

Cehoaica o eliminase pe românca Irina Begu în turul al treilea şi pe grecoaica Maria Sakkari, a opta favorită, în primul tur. Cea mai bună performanţă de până acum a Karolinei Muchova într-un turneu de Mare Şlem fusese semifinala din 2021 de la Australian Open, pierdută în faţa americancei Jennifer Brady.

În finală, Muchova va juca împotriva câştigătoarei din partida care le opune pe poloneza Iga Swiatek, deţinătoarea trofeului, 1 WTA şi principala favorită, şi brazilianca Beatriz Haddad Maia (14 WTA, favorită nr. 14), sud-americanca fiind, de asemenea, pentru prima dată în „careul de aşi” al unui turneu de Mare Şlem. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Situaţia medicală a lui Musiala nu mai reprezintă un motiv de îngrijorare majoră pentru Bayern (Kompany)

Antrenorul echipei Bayern Munchen, Vincent Kompany, a declarat că situaţia medicală a lui Jamal Musiala nu mai reprezintă...

Auto – F1: Charles Leclerc a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Italiei

Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Italiei,...

Borussia Dortmund nu l-a inclus pe căpitanul Emre Can pe lista pentru Liga Campionilor

Borussia Dortmund nu l-a inclus pe căpitanul Emre Can în lotul pentru Liga Campionilor, prezentat forului de conducere...

Neymar, furios pe starea terenului după eliminarea lui Santos din Cupa Braziliei

Echipa Santos FC, eliminată de Palmeiras în sferturile de finală ale Cupei Braziliei (0-3, 0-0), l-a pierdut pe...