Tenis: Iga Swiatek s-a calificat în finala turneului de la Roland Garros

Data:

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul unu mondial, îşi va apăra titlul la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, dotat cu premii totale de 49,6 milioane de euro, urmând să o înfrunte în finală pe Karolina Muchova din Cehia, ocupanta locului 43 în clasamentul WTA, scrie Agerpres.

Swiatek s-a impus joi în două seturi, cu 6-2, 7-6 (9/7), în faţa braziliencei Beatriz Haddad Maia (14 ATP), în cea de-a doua semifinală a competiţiei pariziene pe zgură, după ce sud-americanca a avut o minge de set în tiebreak-ul setului secund.

Anterior, Karolina Muchova a învins-o greu în trei seturi, 7-6 (7/5), 6-7 (5/7), 7-5, pe belarusa Arina Sabalenka, numărul doi mondial, la capătul unui meci care a durat trei ore şi 13 minute.

Calificarea în finala Grand Slam-ului din capitala Franţei, asociată cu înfrângerea suferită de Sabalenka, îi asigură polonezei menţinerea în fotoliul de lider al clasamentului mondial începând de luni.

Pentru moment, Iga Swiatek prezintă un bilanţ impecabil în finalele turneelor majore, reuşind să cucerească trei titluri de Mare Şlem în tot atâtea finale disputate. Ea a cucerit în premieră trofeul la Roland Garros în 2020, iar apoi a repetat această performanţă anul trecut, când a fost campioană şi la US Open.

Karolina Muchova este a patra jucătoare cu cea mai joasă poziţie în clasament care ajunge în finală la Roland Garros, după Iga Swiatek (locul 54 în 2020), letona Jelena Ostapenko (47 în 2027) şi cehoslovaca Renata Tomanova (47 în 1976).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...