Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, luni, la reunirea lotului României în vederea meciurilor cu Kosovo şi Elveţia din preliminariile Campionatului European – EURO 2024, programate luna aceasta, că e conştient de sezonul sub aşteptări al multora dintre „tricolori”, precizând însă că miza celor două deplasări va depăşi orice dezamăgire din plan personal, scrie Agerpres.
„Am fost bucuros să regăsesc în rândul tricolorilor cu ocazia acestei reuniri spiritul pozitiv şi mentalitatea de luptă pe care le-am construit împreună în ultima perioadă şi pe care le-am consolidat cu un start bun în aceste preliminarii. Suntem conştienţi că pentru mulţi dintre jucători sezonul la echipele de club nu a fost unul la nivelul aşteptărilor în privinţa obiectivelor şi că această lună aduce cu ea destul de multă incertitudine legată de viitorul lor. Dar responsabilitatea tricoului României şi a mizei acestor două deplasări, din Kosovo şi Elveţia, depăşeşte orice dezamăgire sau frământare din plan personal”, a afirmat selecţionerul într-un mesaj difuzat pe site-ul oficial al FRF.
El consideră că obiectivul poate fi atins prin concentrarea totală a jucătorilor: „Avem în faţă o provocare dificilă pentru care e nevoie de concentrare totală, împotriva unor adversari de un nivel foarte bun. Putem demonstra că merităm calificarea la EURO 2024 doar dacă mintea, sufletul şi toate calităţile fotbalistice vor fi puse în slujba obiectivului României. Şi sunt sigur că putem asta! Chiar dacă ne lipsesc jucători importanţi din cauze medicale, iar istoricul recent al primei reprezentative în partidele disputate în această perioadă a anului nu e unul prea fericit, ne-am pregătit pentru a găsi soluţii şi nu alibiuri. Tocmai de-aceea am început acest drum: ca să schimbăm lucrurile şi să obţinem calificări la turnee finale, nu pentru a ne raporta la trecut şi la contexte”.
Edward Iordănescu şi-a arătat încă o dată încrederea în forţa grupului constituit la nivelul echipei naţionale a României.
„Încrederea mea în fiecare dintre tricolori şi în toţi ca grup, aşa cum ne-am consolidat în ultima vreme, este totală. Simt că maturizarea lor fotbalistică vine în acelaşi timp cu o coeziune pe care ne-am dorit-o, dincolo de potenţialul lor evident. Suntem încrezători şi vreau să le transmit tuturor suporterilor români mesajul pe care îl împărtăşesc şi tricolorilor: uniţi de tot ce avem mai bun în noi, cu gândurile şi sacrificiile puse în slujba aceluiaşi obiectiv, vom ajunge acolo unde ne dorim: să ne bucurăm împreună!”, a mai spus Iordănescu.
România va juca în deplasare cu Kosovo, în data de 16 iunie, pe stadionul Fadil Vokkrri din Priştina (ora 21:45), iar apoi se va deplasa în Eleveţia pentru a înfrunta naţionala acestei ţări, pe 19 iunie la Lucerna, pe Swissporarena (ora 21:45).
După victoriile obţinute în luna martie în partidele cu Andorra (2-0) şi Belarus (2-1), România ocupă locul secund în Grupa I a preliminariilor EURO 2024, la egalitate de puncte (6) cu Elveţia. AGERPRES