Tom Lockyer, 28 de ani, mijlocașul și liderul lui Luton Town, și-a pierdut cunoștința în timpul finalei barajului, fiind transportat de urgență la spital. Și-a revenit și a sărbătorit promovarea istorică a echipei sale în Premier League, după 6-5 la penalty-uri cu Coventry, scrie gsp.ro.
Luton Town este revelația anului în Anglia. Pentru prima oară în istorie, va juca în Premier League, după victoria din finala play-off-ului pentru promovare, 1-1, 6-5 la penaltyuri cu Coventry.
„Pălărierii” au urcat din liga a patra până în elita fotbalului insular în numai nouă sezoane. Nimeni nu a mai reușit o performanță atât de rapidă.
Sâmbătă a fost o zi mare pentru Luton, dar se putea încheia tragic. În minutul 12 al meciului de pe Wembley, Tom Lockyer, căpitanul roș-negrilor se retrăgea cu spatele spre propriul careu. Atunci s-a prăbușit și a leșinat pe gazon. Câteva zeci de secunde, a fost inconștient.
Medicii au intervenit rapid și l-au salvat. Mijlocașul galez în vârstă de 28 de ani, ales jucătorul sezonului la Luton și care a marcat golul calificării în returul semifinalei cu Sunderland, a părăsit terenul pe targă, cu masca de oxigen pe față, fiind transportat de urgență la spital. Părinții lui, care erau în tribună, au coborât imediat la vestiare. Au ajuns și ei la spital la scurt timp după fiul lor.
Luton i-a liniștit pe fani în mesajul postat pe Twitter: „E conștient, vorbește cu familia, care e alături de el. Și noi suntem toți cu tine, Locks!”.
La finele partidei, la bucuria promovării, unii coechipieri s-au îmbrăcat cu tricoul lui, pus cu numele în față. Alții i-au ținut tricoul sus, deasupra tuturor.
Tatăl său, Steve, le-a arătat suporterilor cum a sărbătorit Tom extraordinarul succes pe patul de spital, înconjurat de rude, la fel de entuziaste. „Tom e OK. Foarte fericit, dar și trist, pentru că nu a putut fi pe teren, alături de colegi”, a comentat Steve Lockyer pe Twitter.
Managerul Rob Edwards a vorbit despre el în interviul pentru Sky Sports. „Trebuie să fiu sincer, singurul la care mă gândesc acum e Tom Lockyer. A fost uriaș pentru noi în acest sezon, iar sănătatea e cel mai important lucru, familia e cea mai importantă, peste fotbal și peste această performanță”, a declarat tehnicianul galez. „Mintea mea e la Tom acum”.