Fotbal: Fundaşul Ştefan Radu a disputat ultimul său meci pentru Lazio Roma

Data:

Fundaşul român Ştefan Radu a pus capăt carierei sale fotbalistice duminică seara, la finalul meciului câştigat pe teren propriu de echipa sa, Lazio Roma, în faţa formaţiei Cremonese (3-2), în cadrul etapei a 37-a (penultima) a campionatului de fotbal al Italiei, scrie Agerpres.

Radu a fost introdus în joc în minutul 90 al partidei, primind banderola de căpitan din partea atacantului Ciro Immobile. La finalul jocului, el a fost aclamat de spectatorii prezenţi în tribunele Stadionului Olimpic din Roma, care au afişat mai multe bannere adresate fotbalistului român.

În vârstă de 36 de ani, Ştefan Radu a evoluat timp de 15 sezoane pentru Lazio Roma, care l-a transferat în 2008 de la formaţia Dinamo Bucureşti. El este jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate pentru clubul din capitala Italiei (426).

Lazio Roma, clasată pe locul secund în Serie A, va participa la viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, competiţie la care şi-a asigurat duminică prezenţa şi AC Milan, după victoria la limită obţinută pe terenul formaţiei Juventus Torino (1-0), în derby-ul etapei, decis de reuşita internaţionalului francez Olivier Giroud (40).

Juventus va rata în schimb cea mai importantă competiţie continentală intercluburi pentru prima oară în 12 ani, la capătul unui sezon marcat de o penalizare de 10 puncte pentru fraude contabile.

Rezultate:
Vineri
Sampdoria Genova – Sassuolo 2-2
Au marcat: Gabbiadini (8), Erlic (78 – autogol), respectiv Berardi (9), Henrique (11).

Sâmbătă
Salernitana – Udinese 3-2
Au marcat: Kastanos (43), Candreva (57), Troost-Ekong (90+6), respectiv Zeegelaar (25), Nestorovski (30).

Spezia – Torino FC 0-4
Au marcat: Wisniewski (24 – autogol), Ricci (72), Ilic (76), Karamoh (90+6).

Fiorentina – AS Roma 2-1
Au marcat: Jovic (85), Ikone (88), respectiv El Shaarawy (11).

Inter Milano – Atalanta Bergamo 3-2
Au marcat: Lukaku (1), Barella (3), Martinez (77), respectiv Pasalic (36), Onana (90+1 – autogol).

Duminică
Hellas Verona – Empoli 1-1
Au marcat: Gaich (61), respectiv Magnani (90+6 – autogol).

Monza – Lecce 0-1
A marcat: Colombo (90+11 – penalty).

Bologna .- SSC Napoli 2-2
Au marcat: Ferguson (62), De Silvestri (84), respectiv Osimhen (14, 54).

Lazio Roma – Cremonese 3-2
Au marcat: Hysaj (4), Milinkovic-Savic (37, 89), respectiv Galdames (54), Lazzari (58 – autogol)

Juventus Torino – AC Milan 0-1
A marcat: Giroud (40).

Clasament:
1. SSC Napoli 87 puncte (campioană)
2. Lazio Roma 71
3. Inter Milano 69
4. AC Milan 67
5. Atalanta Bergamo 61
6. AS Roma 60
7. Juventus Torino 59
….
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Atletism: Usain Bolt spune că că ar fi putut alerga suta de metri în 9 sec 42/100 cu noii pantofi cu cuie

Fostul mare atlet jamaican Usain Bolt, al cărui record mondial de 9,58 secunde în proba de 100 de...

Cristiano Ronaldo, ales „Cel mai bun din toate timpurile” de Liga portugheză

Cristiano Ronaldo a primit miercuri premiul "Cel mai bun din toate timpurile", în cadrul unei gale organizate de...

Clubul Chelsea, acuzat de 74 de încălcări ale regulamentului legat de agenţi

Clubul Chelsea a fost acuzat de nu mai puţin de 74 de încălcări ale regulamentului legat de agenţii...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Va fi complicat cu ‘U’ Cluj, ne lipsesc doi jucători din linia defensivă

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că pentru formaţia...