Scrimă: Echipa masculină de sabie a României, medaliată cu argint la Europenele Under-23

Data:

Echipa masculină de sabie a României a câştigat medaliile de argint la Campionatele Europene de scrimă Under-23 de la Budapesta, vineri, după ce a fost învinsă în finală de Franţa, cu scorul de 45-40, scrie Agerpres.

România (Rareş Ailinca, Alexandru Zmău, Radu Niţu, Matei Cîdu) a intrat direct în sferturile de finală, unde a învins Ungaria cu 45-37, iar în semifinale a câştigat în faţa Ucrainei, cu 45-40.

Medaliile de bronz au revenit Italiei, care a dispus în finala mică de Ucraina cu 45-36.

Echipa feminină de floretă a României (Anca Săveanu, Emilia Corbu, Andreea Dincă, Karina Vasile) a ratat medaliile de bronz, după ce a fost învinsă de Italia în finala mică, scor 44-39.

Tricolorele au dispus în sferturile de finală de Germania, cu 45-34, dar au pierdut semifinala cu Ucraina, 40-41.

Titlul continental a fost adjudecat de Franţa, victorioasă în finala cu Ucraina, cu 45-28.

În proba feminină de spadă, România (Mihaela Leonte, Theodora Ion, Renata Axinte, Emma Şonţ) s-a clasat pe locul 10. România a pierdut meciul de debut, în optimi, cu 24-45 cu Polonia, apoi în turneul pentru locurile 9-16 a trecut de Suedia, cu 45-39, şi de Estonia, cu 45-44, pierzând ultimul meci (poziţiile 9-10) în faţa Israelului, cu 35-45.

Aurul a fost cucerit de Franţa, după 34-30 în finala cu Polonia, iar bronzul a revenit Italiei (45-40 cu Ungaria, în finala mică).

România a ajuns la patru medalii la Europenele Under-23, una de aur şi trei de argint, toate la sabie. Radu Niţu a câştigat aurul la individual masculin, Alexandru Zmău a luat argint la individual masculin, Sabina Martiş a câştigat tot argintul, la individual feminin, iar echipa masculină a câştigat şi ea argintul.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul lui Real Madrid, Xabi Alonso, l-a lăudat pe Mbappe pentru forma sa

Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Xabi Alonso, l-a lăudat pe Kylian Mbappe pentru forma sa stelară din...

Niko Kovac, antrenorul lui Dortmund, nu înţelege criticile aduse lui Jobe Bellingham

Niko Kovac, antrenorul formaţiei Borussia Dortmund, nu înţelege criticile aduse lui Jobe Bellingham după meciul de campionat cu...

Baschet masculin: Euroliga va programa din nou meciuri în Israel de la 1 decembrie

Cluburile membre ale Euroligii de baschet masculin au convenit să programeze reluarea meciurilor în Israel începând cu 1...

Antrenorul Vincent Kompany şi-a prelungit contractul cu Bayern Munchen până în 2029

Bayern Munchen i-a prelungit cu două sezoane contractul antrenorului belgian Vincent Kompany, care va rămâne pe banca tehnică...