Nataţie: Camelia Potec (FRNPM) – Ne propunem calificarea a trei sportivi la Jocurile Olimpice de la Paris

Data:

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, a declarat, miercuri, că obiectivul instituţiei pe care o conduce este calificarea a trei sportivi la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, scrie Agerpres.

„Anul acesta ne-am stabilit să calificăm un număr cât mai mare de sportivi la Jocurile Olimpice. Deja avem un prim sportiv (n.r. – David Popovici la 100 m liber). În total ne propunem să mergem la Paris cu trei sportivi, luând în considerare faptul că alţi doi sportivi care au şanse de calificare sunt încă juniori”, a afirmat Potec.

„Datoria noastră este să facem performanţă şi suntem pe drumul cel bun. De luna viitoare încep marile competiţii, vor fi peste şase competiţii majore de la care sperăm noi să ne întoarcem cu medalii cât mai strălucitoare. Şi nu doar de la înot, ci şi de la sărituri în apă, disciplină unde de un an avem deschis şi bazinul dedicat de la Otopeni. Chiar dacă performanţa nu se face după un an de zile, avem sportivi care au progresat foarte mult şi sperăm ca rezultatele să se facă încă din acest an”, a adăugat ea.

Preşedinta a menţionat că are emoţii pentru toţi cei 8 sportivi din loturile naţionale care susţin în această perioadă examenul de Bacalaureat.

„Ştiu că se vorbeşte mult despre emoţiile de la ‘Bac’ ale lui David Popovici, dar noi avem în total 8 sportivi care trec prin aceste emoţii, prin aceste examene. Eu sper ca toţi 8 să treacă peste această perioadă cu bine pentru ca ulterior să putem vorbi despre marile competiţii. David face performanţă în orice domeniu, nu ştiu dacă el se aşteaptă neapărat la nota 10 la Bacalaureat, dar speră să treacă şi el cu bine peste acest examen”, a precizat Camelia Potec.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...

Mai mult de jumătate dintre biletele pentru Jocurile Olimpice 2026 au fost vândute

Mai mult de jumătate dintre biletele pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina d'Ampezzo au fost vândute,...

Daniele De Rossi este noul antrenor al echipei Genoa (oficial)

Genoa l-a numit pe Daniele De Rossi în funcţia de antrenor după ce l-a demis pe Patrick Vieira,...

NBA – Campioana en titre Oklahoma City Thunder, la prima înfrângere a sezonului

Oklahoma City Thunder, campioana en titre a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), singura echipă care îşi păstrase...