FCSB a învins campioana CFR Cluj cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, în etapa a 8-a a fazei play-off a Superligii de fotbal şi rămâne în cursa pentru titlu, scrie Agerpres.
CFR Cluj, campioana ultimelor cinci sezoane, a ieşit din cursa pentru campionat cu acest eşec.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de Florinel Coman (49), după o cursă de la mijlocul terenului, lansat de o degajare a lui Darius Olaru.
FCSB a mai avut o ocazie mare de gol, prin Ovidiu Popescu (22), care a şutat mult peste poartă din careu.
CFR Cluj şi-a creat puţine ocazii de poartă, cea mai mare şansă de gol fiind semnată de croatul Lovro Cvek, al cărui lut deviat de Adrian Şut a lovit bara transversală (69).
CFR Cluj, fără Dan Petrescu pe banca tehnică (suspendat), a pierdut doi jucători în prima repriză din cauza accidentărilor, Christopher Braun şi Ermal Krasniqi.
La meci au asistat 42.439 spectatori.
FCSB a reuşit a treia sa victorie consecutivă în play-off. CFR Cluj are un singur punct obţinut în ultimele patru etape şi o singură victorie în play-off.
În meciurile directe din sezonul regulat, fiecare echipă s-a impus în deplasare cu 1-0. În play-off, meciul de la Cluj-Napoca s-a încheiat la egalitate, 1-1.
FC FCSB – FC CFR 1907 Cluj 1-0 (0-0), Arena Naţională – Bucureşti
A marcat: Florinel Coman (49).
Arbitru: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel); al patrulea oficial: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi)
Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) – CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) – LPF
AGERPRES