Fostul internaţional Constantin Chiţigoi s-a stins la vârsta de 72 de ani

Data:

Fostul internaţional Constantin Chiţigoi a decedat la vârsta de 72 de ani, a anunţat, luni, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Născut în 1950, la Bucureşti, Constantin Chiţigoi a fost component al naţionalei de volei a României, cu care a ocupat locul 5 la Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972. De asemenea, a ocupat locul 4 la Campionatul European din 1975 şi locul 6 la Campionatul Mondial din 1974.

Ca jucător, Chiţigoi a activat la Rapid (1969-1974), devenind vicecampion naţional în 1972, şi la Steaua (1974-1977), echipă cu care a terminat de patru ori pe locul secund în campionat.

Constantin Chiţigoi a fost selecţionerul naţionalei masculine a României în perioada 1998-2001, dar a cucerit şi de patru ori titlul naţional cu formaţia feminină Rapid între 1992 şi 1996. De asemenea, a mai antrenat, printre altele, formaţiile Calculatorul Bucureşti, Elcond Zalău, ”U” Craiova, ProVolei Craiova şi Unic Piatra Neamţ, dar şi lotul naţional de juniori (1997).

În ultima perioadă şi-a dedicat toată activitatea dezvoltării Academiei de Volei Titanii, pe care a reuşit să o promoveze în Divizia A1.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luciano Spalletti consideră că Juventus este capabilă să câştige titlul

Noul antrenor al lui Juventus Torino, Luciano Spalletti, consideră că echipa sa, aflată în prezent pe locul 7...

Antrenorul Arne Slot este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al lui Liverpool

Antrenorul lui Liverpool, Arne Slot, este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al echipei sale, pe fondul unor...

FRF anunţă candidatura pentru organizarea finalei Europa League 2028 sau 2029 pe Arena Naţională

Federaţia Română de Fotbal a anunţat candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Europa League din 2028 sau 2029 pe...

F1: McLaren scoate la licitaţie unul din monoposturile sale pentru 2026

Echipa de Formula 1 McLaren a decis să scoată la licitaţie unul din monoposturile sale din 2026 şi...