Polo feminin: Echipa U17 a clubului Crişul Oradea, campioană naţională

Data:

Echipa de polo feminin U17 a clubului Crişul Oradea a cucerit din nou titlul naţional, după ce s-a impus în toate cele şase meciuri ale ultimelor două turnee ale Campionatului Naţional, scrie Agerpres.

„De remarcat că fetele au câştigat toate meciurile acestui sezon şi implicit titlul naţional cu maximum de puncte posibile! Ne încântă faptul că acest rezultat este o reconfirmare a drumului bun pe care se află clubul nostru! Felicităm sportivele, antrenorul şi mulţumim părinţilor pentru susţinere!”, a transmis luni conducerea clubului Crişul, într-un comunicat.

Desfăşurate la Bazinul Crişul, de vineri până duminică, cele două turnee au reunit echipele Crişul Oradea, CSS 1 Bucureşti, CSM Unirea Alba Iulia şi Dinamo Bucureşti. Rezultatele obţinute de CS Crişul Oradea au fost: 13-11 şi 20-15 cu CSS 1 Bucureşti, 27-12 şi 17-10 cu CSM Unirea Alba Iulia, respectiv 16-7 şi 15-13 cu Dinamo.

Ca urmare, la final, echipa orădeană s-a clasat pe primul loc şi a cucerit din nou titlul de campioană, după cel câştigat în ediţia trecută.

Echipa Crişul a mai obţinut şi două premii speciale: jucătoarea Csaki Olivia, căpitanul formaţiei, a devenit golgheterul competiţiei, iar Dorin Sava a fost declarat cel mai bun antrenor al turneului.

Componenţa echipei Crişul: Biro Dorottya, Tuleu Giulia, Gordan Lorena, Gordan Bianca, Lorincz Jazmin, Silaghi Sara, Popescu Anna, Csaki Olivia, Sava Vanessa, Ridzyk Vivien, Dumitru Sara, Ilyes Renata, Suciu Daria, Pop Carla şi Molnar Lilith. Antrenor: Dorin Sava. 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Madison Keys, bolnavă, a declarat forfait înaintea ultimului său meci de la Turneul Campioanelor

Slăbită de un virus, jucătoarea americană de tenis Madison Keys, care urma să o înfrunte pe kazaha Elena...

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...