Fotbal: Suma strânsă în urma Galei ‘Mihai Neşu’ se ridică la aproximativ 80.000 de euro

Data:

Suma strânsă în urma meciului caritabil din cadrul Galei „Mihai Neşu”, disputat joi seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală între România All Stars şi o selecţionată FIFPRO Europe (scor 3-2), se ridică la aproximativ 80.000 de euro, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN), Emilian Hulubei, scrie Agerpres.

Banii provin din comercializarea tichetelor de acces, dar şi din donaţii ale spectatorilor şi telespectatorilor prin SMS.

AFAN, organizatoarea meciului caritabil, a menţionat că acţionarul FC Rapid, Dan Şucu, antrenorul Cosmin Olăroiu şi jucătorii din primele trei eşaloane din România au achiziţionat câte 1.000 de bilete la eveniment, care apoi au fost acordate copiilor de la diverse şcoli de fotbal din Bucureşti.

Partida caritabilă a fost organizată de Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN) în beneficiul Fundaţiei Mihai Neşu. Evenimentul intitulat Gala Mihai Neşu a avut ca scop strângerea de fonduri pentru finalizarea complexului de recuperare neuromotorie Sfântul Nectarie din Oradea.

România All Stars a învins, joi seara, cu scorul de 3-2 (2-1) selecţionata FIFPRO Europe.

În partida la care au asistat aproximativ 3.500 de spectatori, golurile selecţionatei România All Stars, condusă de pe bancă de antrenorul Gheorghe Hagi, au fost înscrise de Florin Cernat (minutele 9 şi 11) şi Florin Cernat (minutul 60 – penalty), în timp ce pentru FIFPRO Europe au înscris Marios Christodoulou (minutul 33) şi Gigel Bucur (minutul 66).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Antrenorul Mirel Rădoi a demisionat de la Universitatea Craiova

Mirel Rădoi a demisionat din funcţia de antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat, luni, într-o...

Leo Messi a vizitat Spotify Camp Nou

Fotbalistul argentinian Leo Messi, care joacă la Inter Miami în Major League Soccer (MLS), a vizitat duminică Spotify...

Carlos Alcaraz a revenit pe primul loc în clasamentul ATP

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a revenit pe primul loc în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), publicat luni,...

Herbert Hainer îl vede pe Thomas Muller drept viitor preşedinte al clubului Bayern Munchen

Herbert Hainer, preşedintele clubului de fotbal Bayern Munchen, consideră că atacantul Thomas Muller îl poate înlocui în această...