Fotbal: Hagi – Cea mai mare lecţie pe care ne-o dă Mihai Neşu e puterea lui de a lupta

Data:

Antrenorul Gheorghe Hagi, care a condus de pe bancă România All Stars în meciul caritabil cu selecţionata FIFPRO Europe (scor 3-2) de pe Stadionul Arcul de Triumf, a declarat, joi seara, că lecţia pe care o dă fostul fotbalist Mihai Neşu este puterea de a lupta după accidentarea gravă suferită în 2011, scrie Agerpres.

„Tot ce aţi văzut am făcut pentru Mihai Neşu, el e un luptător, un băiat care face lucruri extraordinare. El are o putere incredibilă şi e un exemplu pentru noi toţi. Cea mai mare lecţie pe care ne-o dă Mihai Neşu este puterea lui de a lupta. La cât a suferit, după tot ceea ce i s-a întâmplat, el are puterea să mai facă şi pentru ceilalţi. Bravo lui, are toată stima mea. Eu voi încerca mereu să fiu lângă el”, a spus Hagi.

„Am venit să petrecem o după-amiază frumoasă la stadion, să vedem un meci frumos, cu foşti mari jucători ai României. Mă bucură că în tribună am văzut mulţi copii care au venit să urmărească acest meci”, a adăugat tehnicianul.

Întrebat ce înseamnă faptul că Robert Pires, campion mondial şi european cu Franţa, a spus despre el că a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti din toate timpurile, Hagi a răspuns: „Ce să însemne, înseamnă respect şi că am lăsat ceva în fotbal acolo unde am fost şi că am reprezentat România aşa cum trebuie”.

România All Stars a învins, joi seara, cu scorul de 3-2 (2-1) selecţionata FIFPRO Europe într-un meci caritabil de fotbal desfăşurat pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală în cadrul Galei ”Mihai Neşu”.

În partida la care au asistat aproximativ 3.500 de spectatori, golurile selecţionatei România All Stars, condusă de pe bancă de antrenorul Gheorghe Hagi, au fost înscrise de Florin Cernat (minutele 9 şi 11) şi Florin Cernat (minutul 60 – penalty), în timp ce pentru FIFPRO Europe au înscris Marios Christodoulou (minutul 33) şi Gigel Bucur (minutul 66).

Partida caritabilă a fost organizată de Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN) în beneficiul Fundaţiei Mihai Neşu. Evenimentul intitulat Gala Mihai Neşu a avut ca scop strângerea de fonduri pentru finalizarea complexului de recuperare neuromotorie Sfântul Nectarie din Oradea.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...