Fotbal: Rapid a obţinut prima sa victorie din play-off-ul Superligii, 1-0 cu FCSB

Data:

FC Rapid Bucureşti a obţinut prima sa victorie în play-off-ul Superligii de fotbal, 1-0 (1-0) cu FCSB, duminică seara, în Giuleşti, în etapa a cincea, scrie Agerpres.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de Alexandru Albu (21), din pasa lui Funsho Bamgboye.

FCSB a ratat prima ocazie a partidei, prin Compagno (6), care a reluat slab cu capul centrarea lui Olaru. Portarul Horaţiu Moldovan s-a remarcat la şutul lui Olaru (23), iar Compagno a mai avut o şansă de gol până la pauză, când a fost schimbat, dar şutul său din marginea careului a ocolit de puţin poarta.

Rapidiştii au avut câteva intrări dure, la limita cartonaşului roşu, pentru care Răzvan Onea (5) şi Dragoş Grigore (29) au primit doar ”galbene”.

FCSB şi-a creat numeroase ocazii de gol în repriza secundă, dar jucătorii săi au fost imprecişi sau portarul Horaţiu Moldovan a fost providenţial.

Billel Omrani (46) a şutat peste poartă din careu, apoi Oct. Popescu l-a imitat (49) din situaţie de singur cu Moldovan. Portarul gazdelor a respins peste poartă şutul lui Florinel Coman din careu (50) şi a fost la post la voleul lui Risto Radunovic (63). Moldovan a salvat un gol ca şi făcut la şutul modest al lui Andrei Cordea din 6 metri (67). Sorescu a reluat slab, pe direcţia lui Moldovan (80), care s-a remarcat la mingea trimisă de Adrian Şut (83). Omrani a ratat o mare ocazie, singur cu Moldovan (89), şutul algerianului fiind deviat salvator de goalkeeper. David Miculescu (90+3) a irosit şi el o şansă de egalare, la centrarea lui Coman.

Rapid nu a avut în partea secundă decât o şansă notabilă, în min. 69, când Marko Dugandzic a fost blocat de Deian Sorescu în momentul reluării spre poartă.

Lovitura de start a meciului a fost dată de fostul atacant rapidist Alexandru Ioniţă I.

Debutul meciului a fost întârziat cu circa şapte minute, necesare pentru risipirea fumului produs de materialele pirotehnice folosite de galeria rapidistă.

Rapid venea după şase etape fără victorie, două egaluri şi patru eşecuri.

FCSB era neînvinsă de cinci etape, trei victorii şi două egaluri.

În sezonul regulat, cele două echipe şi-au împărţit victoriile, fiecare câştigând pe teren propriu, Rapid cu 2-0, iar FCSB cu 3-1.

FC Rapid Bucureşti – FC FCSB 1-0 (1-0), Stadion Rapid-Giuleşti – Bucureşti
A marcat:
 Alexandru Albu (21).
Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); al patrulea oficial: Bogdan Dumitrache (Bucureşti)
Arbitru video: Rareş George Vidican (Satu Mare); arbitru asistent video: Vasile Marinescu (Bucureşti)
Observatori: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) – CCA, Ioan Mironaş (Piatra Neamţ) – LPF
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...