Tenis: Garbine Muguruza se retrage temporar din circuitul WTA

Data:

Jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, fostă numărul unu mondial, a decis să ia o pauză prelungită şi nu va participa la sezoanele pe zgură şi iarbă din acest an în circuitul profesionist feminin de tenis, informează agenţia Reuters, scrie Agerpres.

Muguruza va rata astfel turneele de Mare Şlem de la Roland Garros şi Wimbledon, pe care le-a câştigat în 2016, respectiv 2017.

„Să petrec timp cu familia şi prietenii a fost cu adevărat benefic şi extraordinar, aşa că voi prelungi această perioadă până la vară. Prin urmare, o să-mi fie dor de sezonul pe zgură şi iarbă”, a scris Muguruza pe contul ei de Instagram.

Spaniola a disputat doar patru meciuri de la debutul acestui sezon, fără să obţină nicio victorie. Ultima sa apariţie în circuit a avut în luna februarie, la turneul de la Lyon (Franţa), unde a fost învinsă în primul tur de adolescenta cehă Linda Noskova

În vârstă de 29 de ani, Garbine Muguruza a fost numărul unu mondial în 2017 şi s-a aflat pe locul al treilea până la finele anului 2021, când a câştigat trei titluri WTA. Însă ea s-a confruntat cu o scădere de formă anul trecut, nereuşind să treacă de sferturile de finală la niciunul dintre turneele la care a participat.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...