Mario Camora: Am ieşit cu capul sus din duelul cu Lazio, acum ne gândim doar la campionat

Data:

Fotbalistul echipei CFR Cluj, Mario Camora, a declarat, după rezultatul de egalitate, scor 0-0, cu Lazio Roma, care a dus la eliminarea din Conference League, că formaţia sa „a ieşit cu capul sus” şi acum se gândeşte doar la lupta pentru câştigarea campionatului, anunță Agerpres.

„Dacă dădeam gol în prima repriză putea să fie alt meci, dar, per total, cred că echipa a făcut un joc bun. Noi am avut încredere până la final. S-a văzut că şi în 10 jucători am încercat să dăm gol. Dar să nu uităm cu cine am jucat totuşi. Aşa că zic eu că am ieşit cu capul sus şi acum ne gândim doar la campionat. Va fi greu în campionat, dar dacă vom avea această atitudine va fi greu să ne bată cineva. Trebuie să continuăm aşa şi să fim uniţi”, a spus căpitanul campioanei României.

„Noi acasă de obicei jucăm mai bine. Le mulţumim şi suporterilor pentru că azi am avut un stadion plin, ne-am bucura să fie şi în campionat la fel. Suporterii ne-au ajutat şi le mulţumim. E păcat că acum pleacă trişti acasă, dar nu avem ce să facem, cred că au văzut că echipa a dat totul pe teren. Am jucat ofensiv, trebuia să încercăm. Până la urmă era doar 1-0 pentru ei după meciul tur. Nu aveam nimic de pierdut”, a adăugat Mario Camora.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Finala Ligii Campionilor, PSG – Inter Milano, va fi difuzată pe Parc des Princes

Finala Ligii Campionilor la fotbal, între echipele Paris Saint-Germain şi Inter Milano, programată pe 31 mai la Munchen,...

Manchester City, pe podium în Premier League, cu Rodri revenit pe gazon după opt luni

Echipa Manchester City a revenit pe podium înaintea ultimei etape a campionatului de fotbal al Angliei, după ce...

Antrenorul Ange Postecoglou vrea să rămână la Tottenham indiferent de rezultatul finalei Europa League

Antrenorul echipei engleze de fotbal Tottenham, Ange Postecoglou, vrea să rămână în continuare la formaţia londoneză indiferent de...

Miriam Bulgaru, în turul al doilea al calificărilor la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru a învins-o pe jucătoarea spaniolă Nuria Parrizas Diaz, cap de serie numărul...